În această dimineață poliţiştii Oraşului Costeşti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş au efectuat 7 percheziţii domiciliare pe raza comunelor Stolnici şi Bârla, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi braconaj cinegetic.
Persoanele vizate sunt bănuite că, în perioada noiembrie 2016 şi până în prezent ar fi pătruns prin efracţie în mai multe locuinţe de pe raza comunei Stolnici, de unde ar fi sustras diferite bunuri, cu o valoare totală estimată de aproximativ 25.000 de lei.7 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Oraşului Costeşti pentru audieri.În urma percheziţiilor efectuate în această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Costeşti şi cei din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor casetofoane auto, polizoare unghiulare, o drujbă şi alte bunuri susceptibile a proveni din furturi din locuinţe.De asemenea poliţiştii au identificat 360 de ţigarete care nu aveau timbru fiscal emis de autorităţile române. În cauză au fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.Doi bărbaţi, de 33, respectiv 34 de ani au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi Judecătoriei Costeşti cu propunere de arestare preventivă. Aceştia sunt bănuiţi că, în perioada noiembrie 2016 şi până în prezent ar fi pătruns prin efracţie în mai multe locuinţe de pe raza comunei Stolnici, de unde ar fi sustras diferite bunuri.Valoarea bunurilor ridicate de poliţişti este de peste 10.000 de lei.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
Mihai N.