Un incendiu violent a izbucnit in aceasta dimineaţă la un service auto Dacia de pe strada Albești din Curtea de Argeș şi din câte se pare angajații au fost cei care au sunat la 112 şi au reuşit să se autoevacueze înainte ca flăcările să cuprindă clădirea.
La fața locului s-au deplasat pompierii Detaşamentului Curtea de Argeş cu două autospeciale, o autoscară și un echipaj SMURD, iar în momentul sosirii incendiul se manifesta cu flacără deschisă și cu degajare mare de fum, ceea ce a făcut ca traficul în zonă se desfășoare cu greutate din cauza fumului dens. În sprijin au fost alocate încă trei autospeciale de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Pitești și punctele de lucru Tigveni și Aninoasa. La faţa locului au acționat 22 de subofițeri, iar pentru gestionarea forțelor în teren au ajuns la intervenție primul adjunct al inspectoratului șef al ISU Argeş, precum și șeful centrului operațional județean. Flăcările au afectat aproximativ 1.000 mp din construcție propagându-se rapid la vopsitorie, service, spălătorie și spațiile de birouri. În service a fost și un autoturism la care a ars partea din față, căldura degajată de flăcări a mai spart și cinci geamuri situate pe fațada unei clădiri din imediata vecinătate, dar din fericire nicio persoană nu a fost rănită. „S-a evitat producerea unei posibile explozii prin răcirea și extragerea câtorva butelii din interiorul clădirii. În același timp, pompierii au acționat și pentru împiedicarea flăcărilor să se propage la alte spații și vecinătăți, intervenția s-a întins pe parcursul a două ore și jumătate, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului este de natură electrică, efectul termic produs la nivelul unui conductor electric defect sau neizolat corespunzătoar. „, a transmis ISU Argeş.
Tag-uri- . 24 A autoturism dacia explozie foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro incendiu incendiu violent ISU pompierii r smurd
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...