Acasă / EVENIMENT / Persoane descoperite de Poliţia Locala într- un autoturism furat consumâd alcool

Persoane descoperite de Poliţia Locala într- un autoturism furat consumâd alcool

Pe la ora trei a dimineţii de ieri, un echipaj al Poliţiei Locale Piteşti care se afla în patrulare prin cartierul Petrochimiştilor a descoperit un autoturism furat în care trei persoane consumau alcool.

fotopress-24.roGeamuri acoperite cu haine
În timp ce treceau pe aleea Anghel Saligny, ajunşi în dreptul blocului D2 aflat în apropierea Secţiei 4 Poliţie, atenţia agenţilor locali a fost atrasă de o Dacia 1310 înmatriculată în Olt, din care se auzeau zgomote suspecte. Apropiindu-se de bătrânul autoturism, poliţiştii au fost surprinşi să constatate că avea toate geamurile acoperite cu diverse articole de îmbrăcăminte. Devenind dintr-o dată nu doar suspicioşi ci şi curioşi, ei au încercat portierele. Acestea s-au deschis fără probleme, iar în autovehicul erau trei persoane, doi bărbaţi şi o tânără, care stăteau pe bancheta din spate, consumau alcool şi făceau gălăgie.

Consumau alcool

Aceştia au fost legitimaţi, stabilindu-se că este vorba despre Daniel Alexandru F., de 27 de ani, Alexandru Daniel C., de 19 ani, şi Ioana CeraselaB., de 15 ani. La prima impresie părea că cei trei sunt oamenii ai străzii şi îşi făcuseră sălaş în maşina respectivă, dar în scurt timp s-a constatat că locuiesc în Piteşti şi că foloseau autoturismul ca să se „adpostească” de priviri indiscrete când aveau chef de distracţie asezonată cu băuturi alcoolice. Extinzând verificările pe baza numărului de înmatriculare, poliţiştii locali au avut surpriza să afle că Dacia cu pricina figura ca furată din Slatina în noaptea de 30 aprilie, iar ulterior abandonată în Piteşti.

Ruptă de beată
În acest context a fost sesizată Secţia 4 Polişie, care a trimis la faţa locului o echipă de judiciarişti, iar cei trei au fost duşi la sediul secţiei pentru audieri. Pe parcursul verificărilor minorei i s-a făcut rău şi a fost transportată la Urgenţa Spitalului Judeţean cu o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat. Medicii au stabilit că puştoaica nu suferea de ceva anume, dar în schimb era în stare avansată de ebrietate şi au internat-o. Fătuca era atât de beată, încât nici la ora nouă a dimineţii nu îşi revenise şi prin urmare nu a putut fi audiată.

Abandonată
Din primele date rezultă că Ionela figureză ca fiind abandonată şi că părinţii ar fi plecaţi la muncă prin Spania. Este motivul pentru care poliţiştii au trimis o adresă la DGASPC Argeş, pentru a li se comunica dacă vreuna dintre rude sau altă persoană a fost desemnată tutorele minorei. În funcţie de rezultat se va stabili dacă puştoaica va fi încredinţată tutorelui sau dacă se va impune instituţionalizarea într-un centru special de ocrotire. De asemenea, s-a luat legătura cu Poliţia Slatina, care a fost informată despre faptul că maşina furată la sfârşitul lunii trecute a fost găsită, pentru a trimite o echipă s-o ridice în vederea restituirii către proprietar.
Val. NICOLAU

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar