Acasă / EVENIMENT / Persoane prinse în flagrant delict și reținute pentru trafic de droguri

Persoane prinse în flagrant delict și reținute pentru trafic de droguri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au documentat activitatea infracțională a două persoane, în două cauze penale, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată. Cercetările efectuate în prima cauză au stabilit că, în perioada ianuarie – aprilie 2024, una dintre acestea, în mod repetat, ar fi deținut și vândut diferite cantități de droguri de risc și mare risc (canabis, amfetamină, ketamină și cocaină), către consumatori, din județul Argeș și municipiul București.Cu privire la cea de-a doua persoană, în baza materialului probator administrat s-a reținut că, în perioada februarie – aprilie 2024, în mod repetat ar fi deținut și comercializat droguri de mare risc (cocaină și comprimate ecstasy), cu sume cuprinse între 500 și 700 de lei.

În cursul zilei de miercuri, au fost prinse în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut asupra lor substanțe din categoria drogurilor, iar în urma perchezițiilor domiciliare efectuate la locuințele acestora, situate în județul Ilfov, au fost descoperite și ridicate aproximativ 2,5 kilograme de substanță vegetală și 500 de grame de ciuperci halucinogene, o cantitate de substanță pulverulentă de culoare albă, susceptibilă a fi drog de mare risc, mai multe comprimate, grindere și cântare de mare precizie, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.La data de 24 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore.Joi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

trafic droguri (1)

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar