Acasă / EVENIMENT / Persoane săltate de mascaţi pentru proxenetism

Persoane săltate de mascaţi pentru proxenetism

ProxenetiMascati01Poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat 13 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional specializat în trafic de persoane, proxenetism şi spălare a banilor. Nouă descinderi au fost la Dâmboviţa, două în Argeş şi alte două la Bucureşti.

 

În Argeş, percheziţiile au avut loc la Ştefăneşti, unde, potrivit anchetatorilor, manelistul Dani Mocanu deţine o proprietate, iar acţiunea s-a făcut în cooperare cu autorităţile din Marea Britanie în cadrul unei echipe internaţionale comune de anchetă (JIT). Ca urmare a percheziţiilor au fost indisponibilizaţi 39.850 lei, 1.000 euro, 15 telefoane mobile şi cinci autoturisme de care se foloseau cei bănuiţi. În cauză există suspiciunea rezonabilă că, din 2011 şi până acum, a fost iniţiat şi organizat un grup infracţional format din 19 suspecţi, care ar fi racolat mai multe tinere şi ulterior le-ar fi exploatat în vederea practicării prostituţiei în Marea Britanie şi Irlanda. Împricinaţii le-au asigurat fetelor atât cazarea în locuinţe închiriate pe teritoriul Marii Britanii, cât şi mijloace materiale necesare promovării pe site-uri destinate serviciilor sexuale.De asemenea, membrii grupării au transferat din Marea Britanie în România, atât personal, cât şi prin societăţi de transfer monetar ori prin folosirea de interpuşi, sumele de bani obţinute din exploatarea sexuală a tinerelor. Totodată, pentru a disimula provenienţa ilicită a banilor, au cumpărat diverse bunuri mobile şi imobile. În aceeaşi cauză poliţia londoneză a efectuat, pe 19 septembrie, cinci percheziţii la patru bordeluri clandestine şi la o reşedinţă, unde au fost identificate opt persoane bănuite şi şase fete care practicau prostituţia. Cei opt membri au fost arestaţi de organele judiciare ale Regatului Unit al Marii Britanii pentru comiterea infracţiunilor de conspiraţie la trafic de persoane, conspiraţie la proxenetism (controlul prostituţiei) şi conspiraţie la spălarea banilor. Din echipa internaţională comună de anchetă au făcut parte poliţişti români de combatere a criminalităţii organizate, precum şi procurorul român de caz.Ieri, persoanele depistate, inclusiv manelistul Mocanu, au fost conduse la sediul parchetului pentru audieri. Anchetatorii au descoperit că, de anul trecut, manelistul Dani Mocanu era cărăuşul banilor. Acesta avea concerte în Marea Britanie, iar apoi se întâlnea cu ceilalţi membri ai grupării, primea paralele colectate de pe urma serviciilor prestate de tinerele transformate în sclave sexuale şi aducea valuta în ţară. De asemenea, procurorii susţin că fetele care apăreau în videoclipurile lui Mocanu se prostituau doar în Regatul Unit şi în Irlanda în locuinţele manelistului. La percheziţii au participat 33 de poliţişti din structurile de combatere a criminalităţii organizate Dâmboviţa, Piteşti, Ploieşti, Braşov şi Teleorman, dar şi şase poliţişti de la alte structuri dâmboviţene sprijiniţi de luptători ai trupelor speciale de la Detaşamentele Mobile de Jandarmi Dâmboviţa şi Argeş. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Incendiu izbucnit la acoperișul unei biserici din comuna Albota

Incendiu izbucnit la acoperișul unei biserici din comuna Albota

Incendiu izbucnit la acoperișul unei biserici din comuna Albota.Intervin pompierii cu cinci autospeciale de stingere, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar