Dacia Duster are primele probleme din acest an, după ce vânzările sale crescuseră sistematic pe aproape toate pieţele. SUV-ul construit la Mioveni va fi rechemat în service, din cauza riscului să-i cadă roţile din faţă, problemele fiind generate, din câte se pare, de butucul roţii. Compania Dacia a notificat autorităţile de protecţie a consumatorilor despre demararea acţiunii de rechemare în service a modelului Duster, cu seria de şasiu în formatul UU1YYYYYXXXXXXXX, care ar putea avea o defecţiune a butucului roţii faţă, care, în final „poate conduce la detaşarea roţii”, constructorul identificând o posibilă neconformitate a butucului roţii faţă. Primul simptom pe care şoferul îl poate constata este un zgomot anormal în partea din faţă a maşinii. Reparaţia va dura între 50 de minute şi trei ore, în funcţie de defecţiunea constatată. Deocamdată vor fi rechemate un număr de 209 vehicule Dacia Duster, care vor fi verificate şi reparate pe cheltuiala producătorului. Proprietarii vor fi înştiinţaţi şi programaţi pentru o vizită la cel mai apropiat service autorizat. Ultima rechemare demarată de Dacia pentru modelul Duster a fost legată de sistemul start-stop introdus pe Duster către finalul vieţii primei generaţii. O problemă de sofware era cea care putea genera oprirea sistemului start-stop. Maşinile rechemate erau fabricate între iulie şi octombrie 2017. Anterior, o problemă legată de claxon a condus la o rechemare masivă pentru reparaţii la instalaţia electrică.
Citeşte şi ...
Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești
Ieri seară au fost momente de bucurie pentru sportivii legitimați la clubul H20 Viitorul Pitești. ...