Pianista Adriana Toacsen și violonista Natalia Pancec vă invită vineri, 8 aprilie, de la ora 19.00, în sala Simfonia a Filarmonicii Pitești, la un recital cameral în care vor interpreta lucrări aparținând lui L. van Beethoven – Sonatele 4 și 5 și J. Corigliano – Fantasia on a Ostinato pentru pian.
Cadru didactic la Universitatea Națională de Muzică București, pianista Adriana Toacsen a susținut concerte simfonice, recitaluri camerale și recitaluri solo, fiind laureată a numeroase concursuri naționale și internaționale. A cântat la Filarmonica „George Enescu” București și la filarmonicile din Satu Mare, Târgu-Mureș, Craiova, Ploiești, Timișoara, Pitești, la palatele Peleș și Mogoșoaia, dar și în străinătate, la invitația ambasadelor țărilor respective în Bruxelles, Washington, Chicago. Pe lângă activitatea solistică și camerală, are și o bogată experiență ca acompaniator la Concursul Internațional „George Enescu”, secțiunea vioară.
Doctor în muzică, șef partidă la vioara I în orchestra Filarmonicii „George Enescu” din București, Natalia Pancec a cântat, ca solistă, cu filarmonicile din Sibiu, Brașov, Bacău, Galați, Râmniu-Vâlcea, Pitești, Orchestra Universității Naționale de Muzică București și Orchestra Simfonică București, colaborând cu dirijori de prestigiu ca: Nicolae Moldoveanu, Ovidiu Bălan, Tiberiu Soare, Florin Totan, Dumitru Goia, Costin Adrian Grigore. Câștigătoare a numeroase premii, Natalia Pancec a susținut recitaluri în Sala „George Enescu” a UNMB, Aula Palatului Cantacuzino, Sala Dalles și Ateneul Român. Ca urmare a câștigării poziției de șef partidă, cântă pe o vioară Gennaro Vinaccia (din 1770), pusă la dispoziție de filarmonica din Bucureşti.
Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 40 sau 30 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente. Abonații au intrare gratuită.