Marele dramaturg, jurnalist și scriitor român, Ion Luca Caragiale va fi omagiat la Mioveni printr-un spectacol de teatru, „Caragiale nu are vârstă”, găzduit de Centrul Cultural Educativ Mioveni, pe data de 30 ianuarie, de la ora 18:00. Intrarea la spectacol este liberă, iar intrarea copiilor sub 14 ani este permisă doar sub supravegherea părinților!
În spectacol, actorii trupei de teatru „Clubul Veseliei” a Centrului Cultural Mioveni, sub supravegherea instructorului Ionuț Vlad, vor juca mai multe fragmente de piese, scrise de I.L. Caragiale, printre care, „O noapte furtunoasă”, „Dl. Goe”, „Justiție”, „Un pedagog de școală nouă”, „Cetățeanul turmentat”, „Căldură mare”, „CFR” și „Mița Pampon”.
Încă de acum trei ani, Trupa de teatru „Clubul Veseliei” susține anual, un spectacol pentru omagierea lui Caragiale, în care sunt puse în scenă, celebre opere ale marelui dramaturg.
Gabriela M.