Acasă / EVENIMENT / Pieton accident ușor pe raza localității Rucăr

Pieton accident ușor pe raza localității Rucăr

Accident rutier în care un pieton a fost acroșat în localitatea Rucăr. La fața locului este un echipaj de intervenție de la Punctul de Lucru Rucăr și în sprijin se deplasează o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung. Victima este un bărbat conștient în vârstă de aproximativ 95 de ani. Victima este conștientă și prezintă un traumatism în zona capului. A primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD și este transportată la spital.

acrosat-de-auto
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 42 de ani, din Rucăr, care conducea un autoturism pe str. Frasinului din Rucăr, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul neasigurării la efectuarea manevrei de mers înapoi, ar fi acroșat un bărbat de 93 de ani, din Rucăr. În urma evenimentului, pietonul a suferit leziuni, fiind transportat la spital pentru investigații medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

466043727_10234578332989568_5096655413277771799_n

,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin

Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar