În cursul serii de duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați despre un eveniment rutier, în urmă căruia un bărbat a fost acroșat și accidentat de un autoturism, al cărui conducător nu a oprit la locul accidentului, continuându-și deplasarea. Ulterior, la fața locului s-a prezentat un bărbat de 49 de ani, cu un autovehicul ale cărui caracteristici și avarii corespund aspectelor stabilite din cercetări.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că bărbatul de 49 de ani, din Albota, care conducea un autoturism pe DN 65A, pe raza comunei Căldăraru, circulând din direcția Miroși către Costești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a acroșat un bărbat de 79 de ani, din Căldăraru, care se deplasa pe marginea drumului, în aceeași direcție. În urma accidentului a survenit decesul bărbatului de 79 de ani.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și refuzul de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea Pachetului de pe lângă Judecătoria Costești. Verificările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc, clarificarea stării de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.