Acasă / EVENIMENT / Piromani la proces

Piromani la proces

incendiu-pubele-din-pastic
Sub supravegherea unui procuror, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 3 Piteşti au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru distrugere în formă continuată.
Aşa cum am relatat la data respectivă, din verificări a reieşit că, în noaptea de 28 spre 29 iulie, în jurul orei unu, Sebastian Gabriel T., de 18 ani, şi Alexandru J., de 22 de ani, ambii din municipiu, au incendiat fără un motiv anume trei pubele din plastic amplasate în cartierul Trivale, existând pericolul la flăcările să se extindă la autoturismele aflate în parcare.
Vă reamintim că, pe 1 august, cei doi au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi depuşi în arestul poliţiei argeşene. Ulterior, Alexandru J. a fost plasat sub control judiciar, iar faţă de Sebastian Gabriel T. nu s-a luat nicio măsură.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Măsuri-de-ordine-publică-la-Gala-de-box-profesionist

Misiuni executate de jandarmii argeșeni în perioada 16-22.02.2026

În ultima săptămână, jandarmii argeșeni au executat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestările ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar