Accident rutier produs în municipiul Pitești, strada Ana Ipătescu, în care sunt implicate mai multe vehicule. Intervin pompierii de la Detașamentele Pitești și Bradu, alături de chipaje SAJ. Din primele informații, în eveniment sunt implicate patru autoturisme, dintre care două se aflau parcate, fără ocupanți. În urma impactului, unul dintre vehicule s-a răsturnat. După anunțarea evenimentului, de urgență, la locul solicitării, pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD, alături de două echipaje SAJ. Ajunși la fața locului, pompierii au identificat o persoană încarcerată, care în urma extragerii, a fost predată unuia dintre echipajele medicale. În urma producerii accidentului, a rezultat un număr total de șapte victime, conștiente, iar până acum, după ce au primit îngrijiri medicale, patru dintre acestea au fost transportate la spital.Celelalte trei persoane, în urma evaluării, au refuzat transportul la spital. Pompierii asigură măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.
Ce spune Poliția?
Accident rutier pe Bulevarul Republicii din Pitești
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, au intervenit la un eveniment rutier ce a avut loc în noaptea de 15 spre 16 noiembrie a.c., în jurul orelor 00:20, pe Bulevardul Republicii, din municipiul Pitești.
În urma verificărilor a rezultat că un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din Corbeni, ce se deplasa pe str. Armand Călinescu, din Pitești, nu ar fi acordat prioritate de trecere și ar fi intrat în coliziune cu un al doilea autoturism condus pe Bulevardul Republicii, de o femeie de 34 de ani din Ștefănești.
Ca urmare a impactului primul autoturism a fost proiectat în alt autoturism ce se alfa parcat, care la rândul său a lovit un al patrulea autoturism, de asemenea parcat.
În primul autoturism se aflau șoferul și alți 4 pasageri, cu vârste intre 16 și 19 ani, iar în al doilea autoturism implicat, se aflau conducătoarea auto și un bărbat de 41 de ani.
În urma coliziunii 4 dintre persoanele implicate au fost transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate (cei doi șoferi și 2 pasageri din primul autoturism).
Conducătorii auto au fost testați, rezultând ca nu au consumat alcool.Polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.