În scopul prevenirii și eradicării tuturor faptelor de comerț neautorizat pe raza municipiului Pitești, polițiștii locali cu atribuții de control comercial din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale – Poliția Locală Pitești întreprind zilnic acțiuni.
Astfel de fapte au fost depistate în noaptea de vineri, 20.06.2025, ca urmare a unei acțiuni desfășurată, inopinat, la punctele de lucru ale mai multor agenți economici, inclusiv baruri cu program de noapte. Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.400 de lei, precum și măsura complementară de suspendare a unei activități de alimentație publică.
Totodată, în baza mai multor sesizări primite din partea cetățenilor, pentru nerespectarea orarului de funcționare, unui agent economic cu activitate de fast-food din cartierul Găvana i-a fost aplicată sancțiune contravențională în valoare de 400 de lei, cf. Ordonanței nr. 99/2000, zona fiind monitorizată în continuare.
În perioada 01 – 30.06.2025, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale au aplicat un număr de 67 de sancțiuni contravenționale, conform actelor normative în vigoare, în valoare totală de 40.100 de lei. Acțiunile de acest fel vor continua și în perioada următoare.
Foto Press 24

