Acasă / EVENIMENT / Plan Roșu de intervenție în urma unui grav accident rutier la Mioveni soldat cu doi morţi şi nouă răniţi

Plan Roșu de intervenție în urma unui grav accident rutier la Mioveni soldat cu doi morţi şi nouă răniţi

Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, sub coordonarea prefectului Cristian Soare şi a şefului ISU Argeş, colonelul Liviu Popescu.Un teribil accident de circulaţie a avut loc sâmbătă dimineaţă la intrarea în Mioveni, în urma căruia doi oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi nouă au fost răniţi. Trei dintre ei au fost trimişi la spitale din Bucureşti. În cazul unei victime, prognosticul medicilor din capitală este rezervat.


accident mortal mioveni-fotopress-24ro (10)Izbitură frontală

Evenimentul a avut loc în jurul orei 6.30, în apropierea trecerii la nivel peste calea ferată de la intrarea în Mioveni. O Skoda Octavia break a pătruns pe contrasens şi a izbit frontal un microbuz care circula regulamentar din sens opus. Impactul a fost atât de violent, încât autoturismul s-a înfipt sub microbuz şi a devenit o masă de fiare contorsionate. Atraşi de zgomotul produs, mai mulţi locuitori au ieşit din case ca să vadă ce s-a întâmplat. Imaginile erau de coşmar: în maşina distrusă trei tineri rămăseseră captivi, iar în microbuz nouă femei fuseseră rănite. Unul dintre martori a sunat la 112.

accident mortal mioveni-fotopress-24ro (2)Mobilizare generală
Fiind vorba despre mai multe victime, în judeţ a fost activat planul roşu de intervenţie şi, totodată, traficul rutier a fost deviat pe o rută ocolitoare. În scurt timp la locul accidentului au apărut trei echipaje de poliţie, circa 40 de salvatori ai ISU Argeş care au acţionat cu şapte ambulanţe SMURD, din care şase de prim ajutor calificat şi una de terapie intensivă mobilă, o autospecială cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi una pentru transportul victimelor, alături de cinci ambulanţe ale serviciului judeţean. De asemenea, la locul nenorocirii au sosit şi prefectul Cristian Soare, care, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a coordonat intervenţia, alături de colonelul Liviu Popescu, inspector-şef al ISU Argeş.

accident mortal mioveni-fotopress-24ro (23)Descarcerare
Forţele de intervenţie s-au împărţit în echipe, pentru a putea controla situaţia. Cel mai mult au avut de furcă pompierii de la descarcerare. Ei au tăiat pavilionul autoturismului şi stâlpul central, ca să poată înlătura portierele şi să ajungă la pasageri. Doi dintre ei, aflaţi pe locurile din faţă, erau inconştienţi, iar cel de al treilea, de pe bancheta din spate, ţipa de durere. Echipele medicale au demarat procedurile de resuscitare în timp ce victimele erau scoase din epavă şi au continuat în stradă, sperând că îi vor putea salva pe tinerii care nu dădeau semne de viaţă, dar din păcate pentru ei nu s-a mai putut face nimic. Celălalt pasager, în stare gravă, dar în viaţă, a fost intubat şi transportat la Spitalul Judeţean. Întrucât traumatismele craniene şi de organe erau deosebit de grave, pacientul a fost trimis cu un elicopter SMURD la Bucureşti, la Spitalul „Bagdasar Arseni”, însă prognosticul medicilor este rezervat.

accident mortal mioveni-fotopress-24ro (12)Fără centuri de siguranţă
Echipele medicale şi-au îndreptat atenţia şi spre cele nouă victime, toate femei, aflate în microbuzul de care s-a izbit autoturismul. Trei dintre ele, Dorica C., de 53 de ani, Floarea I., de 54 de ani, şi Elena V., de 60 de ani, toate din Mioveni, au suferit răni grave şi au fost transportate la „Judeţean”. Ulterior, femeia de 60 de ani, care din impact a fost aruncată de pe scaun în bordul microbuzului şi a suferit fracturi ale oaselor feţei, şi cea de 54 de ani, care suferise leziuni la coloana vertebrală şi nu-şi putea mişca picioarele, au fost trimise la Spitalul „Floreasca” din Bucureşti. Celelalte pasagere, Cristina B., de 31 de ani, din Stâlpeni, Nicoleta S., de 33 de ani, Cornelia R., de 44 de ani, Florica C., de 45 de ani, Maria M., de 35 de ani, toate din Davideşti, şi Elena F., de 43 de ani, din Mioveni, care suferise răni uşoare, au rămas sub supraveghere la Spitalul Judeţean. Singurul care a scăpat nevătămat este şoferul microbuzului. Agenţii de circulaţie considerau că, dacă pasagerele ar fi purtat centurile de siguranţă, niciuna nu ar fi fost rănită.

accident mortal mioveni-fotopress-24ro (5)Personal dublat
La nivelul Spitalului Judeţean a avut loc o mobilizare exemplară de forţe, asigurându-se toate măsurile pentru acordarea de asistenţă medicală victimelor. „Medicii de la Urgenţă care se aflau în tura de noapte au rămas peste program, iar cei care urmau să intre în tura de zi au fost chemaţi de acasă. Practic s-a dublat forţa de intervenţie de urgenţă. Cele două ture unite au asigurat personal suficient pentru «acoperirea» acestui accident, permiţând trierea şi asistarea victimelor fără blocaje şi debandadă. De asemenea, trebuie avut în vedere că, întotdeauna, victimele nu vin în acelaşi timp, decalajele de cinci minute între prezentări fiind suficiente ca să permită gestionarea cazului la nivelul serviciului de urgenţă”, afirma medicul Gheorghe Frătoaica, unul dintre cei care au participat la această acţiune.

accident mortal mioveni-fotopress-24ro (18)Un mesaj… premonitoriu
Din primele date rezultă că Ion Ungureanu, de 27 de ani, din Vultureşti, circula cu o Skoda către Mioveni. Din cauza vitezei excesive (acul vitezometrului se blocase la 110 km/h) şi, se pare, a consumului de alcool, el a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar autoturismul a derapat, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit violent de un microbuz care efectua curse regulate de transport persoane, condus regulamentar din sens opus de Ionel U., de 38 de ani, din Mioveni. În microbuz erau nouă salariate la o croitorie din Mărăcineni, care mergeau la serviciu. După impact, şoferul Skodei şi însoţitorii săi, Andrei I., de 17 ani, şi Florin G., tot de 17 ani, toţi din Vultureşti, au rămas încarceraţi. Din păcate, primii doi dintre ei au murit pe loc, iar cel de al treilea se zbate între viaţă şi moarte pe un pat de spital din capitală. Impresionaţi de tragedie, lângă trupurile fără viaţă de pe marginea drumului mai mulţi localnici au aprins lumânări. Prietenii adolescentului mort, care era pasionat de maşini şi abia aştepta să împlinească 18 ani ca să dea examen de permis, au găsit pe pagina lui de Facebook un mesaj postat acum nouă luni în care scria: „Dacă într-o zi viteza mă va ucide, nu plângeţi… pentru că eu în acel moment eram fericit”…

Val. N Foto- Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Tineri reținuți

Tineri reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj

În ziua de 23 decembrie a.c. polițștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Piteși, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar