Acasă / SOCIAL /  „Playing Love” la Filarmonica Pitești

 „Playing Love” la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 17 iunie, de la ora 19.00, în Sala „Simfonia”  a Centrului Multifuncțional, un nou concert simfonic. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de Marius Hristescu, participă, ca solist, trompetistul Sergiu Cârstea. În program: Sabin Pautza – Medley Film, C. Debussy – La fille aux cheveux de lin, F. Loewe –  aria Elisei din My fair Lady, E. Morricone – Cinema Paradiso și Playing love, Bizet – Minuetto și Farandola din Arleziana, J. Williams – Schindler’s list și G. Dinicu – Hora staccato.

Provenit dintr-o familie de muzicieni (tatăl, violinist, mama, flautistă), Marius Hristescu a absolvit Liceul de Artă din Craiova şi Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, unde a studiat, în paralel, compoziţie, dirijat cor academic şi dirijat orchestral. În 2000 şi-a desăvârşit studiile muzicale, finalizând masterul. Dirijor, compozitor şi orchestrator, a colaborat şi colaborează cu Tudor Gheorghe, alături de care a câştigat, pe lângă recunoaşterea publicului, premii naţionale. A mai colaborat cu Nicu Covaci, Loredana Groza, Marius Bodochi, Ştefan Bănică Jr., Costel Busuioc. A scris lucrări corale, dintre acestea menționăm  „Două colinde româneşti” şi „Ave Maria”. Din 2004 scrie muzică pentru spectacole de teatru.  

Cariera trompetistului Sergiu Cârstea a început din perioada liceului, când a a fost membru al diverselor formații de tineret. Urmează, la Chișinău, Conservatorul de Stat, colaborând cu Opera Națională, Filarmonica Națională și alte orchestre simfonice. Laureat al multor concursuri, este angajat din studenție în orchestra filarmonicii naționale din Chișinău. În aceeași perioadă începe și activitatea didactică, fiind profesor la diferite instituții de învățământ. Urmare a absolvirii, la Paris, a studiilor postuniversitare la Conservatorul Național, parcursul profesional al lui Sergiu Cârstea se modifică: începe cariera de solist, fondează Cvintetul de Alămuri Moldova Brass, alături de care întreprinde turnee în țară și în străinătate: Germania, Franța, Spania, Peru. A concertat, ca solist, în Japonia, Franța, Israel, Italia, Germania, Canada, Austria, Spania, Croația, Serbia, Maroc, Ucraina, Moldova, Bulgaria Polonia. A susținut cursuri de măiestrie și a fost prezent în jurii la concursuri internaționale de gen. Doctor în muzicologie, este prim-trompetist la Opera Națională Timișoara și profesor la Facultatea de Muzică a Universității de Vest Timișoara.  

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a Filarmonicii Pitești, prețul fiind de 40, 30 sau 20 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

La concert este permis accesul pentru 70% din public. Spectatorii vor purta pe tot parcursul concertului masca de protecție.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar