Marius Nicolaescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a inspectat calitatea lucrărilor de intervenție pe care Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș le-a realizat la podul din Cepari, satul Urluiești. Podul, care traversează Râul Topolog, era vital pentru locuitorii din trei comune din Argeș și Vâlcea, iar Consiliul Judetean a întreprins demersuri pentru ca investiția să primească fondurile necesare.
„Este o lucrare de calitate foarte bună. Dacă nu am fi făcut-o la timp, locuitorii din acest sat riscau să nu mai ajungă la locuințele lor, iar o mare parte din cetățenii care tranzitau această zonă nu aveau alte soluții acceptabile. Pentru acest pod am depus documentația la Guvern pentru a primi finanțare din Fondul pe calamități”, declara vicele Nicolaescu.
„Acest pod este foarte important, pentru că deservește trei comune. În afară de faptul că deservește trei sate ale comunei Cepari, pe aici vin și cei de la Runcu și Valea Babei, care fac naveta la Curtea de Argeș, pentru că sunt mulți cetățeni care lucrează în oraș. Avem toată aprecierea pentru cei de la Consiliul Județean, pentru modul cum s-au implicat în refacerea acestui crater, fiindcă, de fapt, înainte de lucrări, aici era un adevărat crater care făcea podul inaccesibil din cauza pericolului de prăbușire. A fost o lucrare realizată foarte rapid și la o calitate foarte bună. Avem și această consolidare de mal, cu gabioane, fără de care apa ar fi erodat în continuare podul”, a punctat Cristian Ciobanu, primarul Cepariului.
Valoarea investiției a fost de aproximativ 283.000 lei cu TVA, iar lucrările realizate reprezintă zid de sprijin din gabioane pe o lungime de 24 metri și o înălțime de 3,5 metri, regularizare albie râu în zona de protecție a podului, parapet metalic de 15 metri şi refacere platformă drum.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...