Acasă / EVENIMENT / Poliția acționează permanent, la nivel național, pentru creşterea gradului de siguranţă în şcoli

Poliția acționează permanent, la nivel național, pentru creşterea gradului de siguranţă în şcoli

Poliția Română acționează permanent, la nivel național, pentru creşterea gradului de siguranţă în şcoli, inclusiv pentru reducerea violenței fizice și psihologice (bullying), cu implicarea celorlalte instituții ale statului, cu competențe în domeniu.
Prioritatea Poliției Române în domeniul prevenirii criminalității este prevenirea infracțiunilor contra persoanei, cu accent pe prevenirea victimizării categoriilor vulnerabile, în special minori.

Siguranţa-în-şcoli
În luna septembrie 2022, de la începutul anului școlar 2022- 2023, au fost sesizate 373 de infracțiuni (294 în mediul urban și 79 în mediul rural), dintre care 340 săvârșite în incinta unităților de învățământ și 33 în zona adiacentă acestora.
Dintre infracțiunile sesizate, cele mai multe au fost 232 de lovire sau alte violențe (180 în mediul urban și 52 în mediul rural), dintre care 209 în incinta unităților de învățământ și 23 în zona adiacentă acestora, 43 de infracțiuni de furt (37 în mediul urban și 6 în mediul rural), dintre care 39 în incinta unităților de învățământ și 4 în zona adiacentă acestora și 20 de infracțiuni de port sau folosire de obiecte periculoase (18 în mediul urban și 2 în mediul rural), toate în incinta unităților de învățământ.
Alte 29 de infracțiuni constatate, în luna septembrie 2022, au fost 23 de purtare abuzivă (22 în incinta unităților de învățământ și una în zona adiacentă), 2 de neglijență în serviciu (ambele în incinta unităților de învățământ), una de abuz în serviciu și 3 alte infracțiuni, toate în incinta unităților de învățământ.
În ceea ce privește victimele infracțiunilor sesizate, din totalul de 330 de persoane, 290 au fost elevi, 14 cadre didactice și 4 aparținători ai elevilor, iar ca posibili autori ai infracțiunilor, din totalul de 321, 285 au fost elevi, 5 cadre didactice și 21 de aparținători.
De asemenea, în luna septembrie, polițiștii au intervenit la 94 de apeluri la S.N.U.A.U. 112, dintre care 83 au fost confirmate (68 în mediul urban și 26 în mediul urban), 82 în incinta unităților de învățământ și 12 în zona adiacentă acestora și au aplicat 179 de sancțiuni contravenționale, 42 dintre acestea pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Pentru creşterea gradului de siguranţă şcolară, în luna septembrie a anului școlar 2022 – 2023, la nivel național, structurile Poliției Române, în cadrul a 908 planuri de acțiune, au organizat 2.633 de acțiuni, dintre care 410 pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, 306 pe linia absenteismului și abandonului școlar și 1.917 în domeniul rutier.
Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și Direcția Siguranță Școlară, precum și structurile similare de la nivel teritorial au desfășurat activități preventive atât în școli, cât și în afara acestora.
Au fost organizate 4.254 de activități cu caracter informativ – preventiv adresate elevilor, în cadrul orelor de curs la care au fost abordate tematici de natură juridică, din care 1.047 privind prevenirea delicvenței juvenile, 986 privind prevenirea infracțiunilor comise cu violență, 804 privind respectarea regimului rutier, 605 despre bullying și cyberbullying, 448 privind prevenirea consumului de droguri, 240 despre infracțiunile contra patrimoniului și 124 cu referire la prevenirea traficului de persoane.
Au fost organizate 2.696 de participări la activități cu caracter educativ – preventiv, dintre care 1.545 de grupuri de lucru tematice cu reprezentanții instituțiilor de învățământ, 776 de instruiri ale cadrelor didactice cu privire la prevederile legale în domeniul violenței școlare, 170 de participări la ședințele cu părinții în vederea prezentării reglementărilor legale în vigoare, precum și a altor aspecte de interes, 205 instruiri ale administratorilor societăților comerciale care cad sub incidența prevederilor H.G. nr. 128 din 30 martie 1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare fizică și morală a elevilor și studenților.
Au fost desfășurate 145 de activități, în cadrul a 21 de programe aflate în derulare, dintre care 16 pentru prevenirea violenței în unități de învățământ, 3 pentru prevenirea traficului de persoane și 2 pentru prevenirea consumului și traficului ilicit de droguri și substanțe interzise.
Totodată, au fost desfășurate 147 de activități, în cadrul a 30 de proiecte aflate în derulare, dintre care 22 pentru prevenirea violenței în unități de învățământ, 7 pentru prevenirea consumului și traficului ilicit de droguri și substanțe interzise și 1 pentru prevenirea traficului de persoane, 147 de activități fiind desfășurate în cadrul a 21 campanii aflate în derulare, dintre care 11 pentru prevenirea consumului și traficului ilicit de droguri și substanțe interzise, 7 pentru prevenirea violenței în unități de învățământ și 3 pentru prevenirea traficului de persoane.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat 1.084 de elevi în situații de risc, dintre care 771 absenteism, 38 abandon școlar, 132 de bănuiți de infracțiuni și 143 de victime ale infracțiunilor.
Au fost efectuate 1.086 de instruiri sau ședințe cu dispozitivele de menținere a ordinii și siguranței publice cu privire la evoluția situației operative, procedurile de intervenție și alte aspecte referitoare la siguranța în unitățile de învățământ, iar 561 de elevi aflați în situații de risc au fost consiliați.
Polițiștii au intervenit în cazul producerii a 319 evenimente, fiind sesizate 25 de cazuri de bullying, în 11 dintre acestea efectuându-se cercetări pentru săvârșirea unor infracțiuni.
În plus, Poliția Română a abordat prevenirea victimizării minorilor, în mod constant, ca prioritate națională de intervenție în domeniul prevenirii criminalității. Astfel, au fost inițiate și implementate, atât la nivel central, cât și regional/local, proiecte, campanii, activități punctuale în colaborare cu alte instituţii guvernamentale şi organizaţii neguvernamentale pentru a preveni consumul de droguri, discriminarea, agresiunile sexuale și disparițiile de minori.
În acest context, zilnic, polițiștii cu atribuții în domeniu au derulat activități diverse, adaptate pe categorii de vârstă (sesiuni de informare, dezbateri, jocuri, concursuri, workshop-uri etc.) care au avut ca obiectiv conștientizarea riscurilor, identificarea problemelor cu care se confruntă aceştia și prezentarea unor teme cu caracter educativ – preventiv, analizarea unor cazuri concrete în care copiii și tinerii au fost victime, drepturile copiilor, modalităţi de sesizare a abuzurilor şi alte elemente de interes.
De asemenea, au fost organizate frecvent întâlniri interactive şi dezbateri cu adulții responsabili (părinţi, tutori şi cadre didactice) întâlniri periodice cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale pentru analizarea problemelor întâmpinate şi găsirea soluţiilor ce se impun.
Un capitol important al tematicii abordate în cadrul activităţilor dedicate acestui grup ţintă este reprezentat de siguranţa în mediul online, dat fiind că aceasta este o problemă de maximă actualitate şi cu incidenţă deosebită asupra tinerilor.
Aproximativ 80.000 de copii au fost pregătiți pentru a se apăra de riscurile mediului online și au fost derulate, la nivel național, următoarele inițiative: Campania „Siguranța online” implementată în parteneriat cu DNSC și Asociația Română a Băncilor; Proiectul „Eroii Internetului” în parteneriat cu Google România și Asociația Adfaber și Campania destinată siguranței copiilor în mediul online în cadrul Proiectului RO Cyberex – Perfecționare, cooperare și prevenire în lupta împotriva criminalității informatice.
Pentru prevenirea agresiunilor sexuale asupra minorilor, în perioada 16 noiembrie 2021 – 31 mai 2022, s-a derulat, la nivel național, în parteneriat cu Asociația Telefonul Copilului, campania „Atingeri Nedorite”, care a beneficiat de finanțare din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.
Activitățile au vizat creșterea nivelului de informare a copiilor, părinților și publicului larg asupra necesității implicării în prevenirea şi combaterea acestui tip de abuz, respectiv creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale acestuia.
Aproximativ 40.450 de copii au fost informați în peste 1.700 de acțiuni. Acest domeniu a continuat să fie abordat în întâlnirile cu grupurile țintă pentru a crește nivelul de informare în legătură cu posibilele semne ale agresiunilor sexuale în scopul raportării și stopării acestor cazuri.
Pentru prevenirea traficului și consumului de droguri, 114.350 de minori au primit informații în cadrul unei campanii intitulată „Dincolo de aparențe” care a vizat atât minorii cât și adulții pe teme legate de legislație, consecințe și riscuri asociate, precum și instituții unde pot solicita sprijin și consiliere.
Activitățile de prevenire a disparițiilor de minori au avut peste 180.000 de beneficiari minori și adulți. Campania națională desfășurată pe această linie s-a numit „Sărbătorile se petrec în familie. Tu știi unde este copilul tău?” și a vizat creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate plecărilor voluntare din familie și centrele de protecție.
Pentru prevenirea discriminării și victimizării copiilor din medii nefavorabile s-a desfășurat anul acesta, în mai multe județe, pe perioada vacanței de vară, Campania „Șotron”, în parteneriat cu Asociația Ovidiu Ro. Au fost derulate 109 activități cu 1.370 de minori și 265 de cadre didactice.
Tot pe perioada vacanței, structurile de analiză și prevenirea a criminalității au continuat activitățile informativ-preventive în tabere și în atelierele de vară. În București, s-a derulat a paisprezecea ediție a Programului „Vara pe uliţă”, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. La nivel național, s-a implementat Campania „Vacanță în siguranță”, iar la începutul școlii a început Campania de prevenire „Vacanța s-a terminat. Sunteți pregătiți pentru un nou început?”, care a avut ca scop creșterea gradului de siguranță al minorilor prin conștientizarea părinților cu privire la potențialele pericole și situațiile vulnerabile la care pot fi expuși copiii acasă, pe stradă și în mediul on-line, atunci când nu sunt supravegheați de adulți.
Pentru cei mai mici școlari, cei din clasele I, se derulează de 7 ani Programul național „Școala Siguranței Tedi”, în parteneriat cu Ministerul Educației și Maspex România. Realizat pe baza unui concept de responsabilitate socială, proiectul urmărește creşterea gradului de siguranţă a copiilor, prin informarea acestora cu privire la potenţiale pericole şi, totodată, prin furnizarea de soluţii, utilizându-se metode specifice vârstei lor.
Dintre temele abordate au fost prevenirea dispariţiilor de copii, siguranţa în locuinţă, siguranţa la locul de joacă şi în vacanţă, educaţia rutieră și siguranţa pe Internet.
Activitățile de prevenire și combatere a faptelor antisociale îndreptate împotriva minorilor vor continua pe tot parcursul anului școlar, dar și în vacanțe.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar