Acasă / EVENIMENT / Poliţia cere închiderea unui local

Poliţia cere închiderea unui local

Controale-amenzi-şi-mărfuri-confiscate
În ultimele două zile ale săptămânii trecute, poliţiştii şi jandarmii au făcut zeci de controale pentru prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2, ocazie cu care au fost verificate 4.713 persoane, 174 mijloace de transport persoane şi 192 de societăți comerciale. Au aplicate 44 de amenzi în valoare de 10.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi a celor de carantină/izolare.
Astfel, polițiștii Secţiei 1 Piteşti au depistat un tânăr de 21 de ani, din Câmpulung, care a plecat din carantină şi a venit la Serviciul Paşapoarte pentru obţinerea unui paşaport. A fost amendat cu 1.000 de lei. La rândul lor, polițiștii din Ștefănești care efectuau verificări ale persoanelor pentru care au fost instituite măsuri de izolare sau carantinare, au depistat un bărbat de 36 de ani, din localitate, care nu se afla la adresa declarată de carantinare. Şi el a fost amendat cu 1.000 de lei, ambele situaţii fiind comunicate DSP Argeș. De asemenea, în noaptea de 2 octombrie, polițiștii Secției Rurale Bascov au constatat că la un local din Budeasa era în desfășurare un eveniment cu participarea unui număr mare de persoane fără respectarea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii coronavirusului, iar muzica era dată la o intensitate ridicată. Agentul economic a fost amendat cu 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19, şi cu încă 1.000 de lei pentru încălcarea normele de conviețuire socială. Totodată, oamenii legii vor înainta o propunere de suspendare a activității localului către autoritatea locală
În acelaşi context, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au acționat la Mioveni pentru prevenire a actelor de comerț ilicit. Au fost verificați 12 operatori economici şi la patru dintre ei au fost aplicate amenzi în sumă de 14.500 de lei pentru neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale şi a fost dispusă confiscarea a 946 de lei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar