Acasă / EVENIMENT / Poliția face precizări în cazul copilului tăiat într-o unitate școlară din localitatea Bascov

Poliția face precizări în cazul copilului tăiat într-o unitate școlară din localitatea Bascov

purtator ipj

„În ziua de 06 iunie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au fost sesizați, direct, de către reprezentantul unei școli gimnaziale din localitatea Bascov, despre faptul că, pe terenul de sport al școlii, doi minori ar fi avut o stare conflictuală, în urma căreia unul dintre ei l-ar fi tăiat pe celălalt, cu un obiect tăietor-înțepător, la picior.

Imediat, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, care au constatat că cele sesizate se confirmă, minorul agresat, în vârstă de 14 ani, fiind găsit în stare de conștiență, cu o plagă la nivelul piciorului stâng.Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Minorul de 13 ani, care ar fi comis agresiunea a fost condus, în prezența aparținătorilor săi, la sediul poliției, pentru audieri.De asemenea, au fost sesizați reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu privire la acest eveniment.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că, în ziua de 06 iunie a.c., în jurul orei 17.30, în timp ce se aflau pe terenul de sport al unității de învățământ, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între cei doi ar fi izbucnit un conflict, în urma căruia minorul de 13 ani l-ar fi tăiat, pe minorul de 14 ani, cu un obiect tăietor-înțepător, la picior. Ulterior, minorul de 13 ani a fost imobilizat, până la sosirea polițiștilor, de către agentul de pază al unității de învățământ.
Precizăm faptul că, anterior, în cursul anului școlar, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității și Secției de Poliție Rurală Bascov au efectuat, în repetate rânduri, activități informativ-preventive pentru prevenirea delicvenței juvenile, la unitatea de învățământ în cauză, inclusiv la clasa unde este înscris minorul de 13 ani. De asemenea, în urma informărilor emise, în cursul anului școlar 2021-2022, de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, minorul de 13 ani a urmat un program de consiliere.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, iar cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis poliţia judeţeană. 

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar