Acasă / EVENIMENT / Poliţia judeţeană a aprins… focul de artificii

Poliţia judeţeană a aprins… focul de artificii

Petardele, dar şi alte obiecte pirotehnice prezintă risc ridicat de accidente şi anticipam că verificările poliţiştilor în acest sens vor începe mai devreme. Dovada că am avut avut dreptate este că, pentru a preveni producerea unor evenimente nedorite, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş, împreună cu colegi din structurile de ordine publică, vor efectua, până pe 7 ianuarie 2019, în cadrul acţiunii „Foc de artificii”, controale atât la cele 28 de firme autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi la persoane fizice. Totodată, oamenii legii vor fi prezenţi în zona pieţelor, a târgurilor sau a centrelor comerciale pentru depistarea celor care vând „bombiţe” cu încălcarea prevederilor legale.

Control la Ştefăneşti
Astfel, oamenii legii au efectuat un prim control la Ştefăneşti, la o firmă cu profil de activitate comerţ cu amănuntul. Cu acest prilej, poliţiştii au constatat că administratorul societăţii ar fi oferit spre vânzare peste 930 de articole pirotehnice fără a deţine autorizaţie. „Bombiţele” au fost confiscate, iar în cauză a fost deschis dosar penal.

Petarde ascunse în maşină
La rândul lor, jandarmii s-au sesizat din oficiu că un bărbat şi o femeie, în vârstă de 30, respectiv 40 de ani, deţineau ilegal în vederea comercializării articole pirotehnice ascunse într-un autoturism parcat în zona centrală a municipiului. Subofiţerii au întocmit acte premergătoare deschiderii unui dosar penal şi toate bombiţele au fost ridicate şi predate poliţiştilor de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş pentru continuarea cercetărilor. „Orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă. De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi a celor destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă”, se precizează într-un comunicat primit de la poliţia argeşeană.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar