Acasă / EVENIMENT / Poliția Locală Pitești : Activitatea desfășurată în perioada 20 – 28.01.2025

Poliția Locală Pitești : Activitatea desfășurată în perioada 20 – 28.01.2025

În scopul prevenirii și respectării normelor legale, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale – Poliția Locală Pitești, au desfășurat în perioada 20 – 28.01.2025 multiple activități de control, conform atribuțiilor specifice celor trei domenii de activitate.
Totodată, au fost verificate peste 70 de sesizări primite din partea cetățenilor, acestea fiind rezolvate în timp util și conform prevederilor legale.
În domeniul activității comerciale au fost efectuate multiple controale pe raza municipiului Pitești, privind buna desfășurare a actului de comerț, atât în piețe cât și în zonele adiacente, precum și verificarea unităților de alimentație publică și a acordurilor de ocupare a domeniului public.

moloz-pitesti-2
În domeniul protecției mediului, politiștii locali din cadrul serviciului au desfășurat acțiuni privind respectarea normelor de protecție a mediului înconjurător, pe domeniul public și privat al municipiului Pitești, fiind acordată o atenție sporită modului de depozitare a deșeurilor menajere la platformele de gunoi cât și a respectării privind precolectarea selectivă a deșeurilor din carton.
Ca urmarea a sesizărilor și verificărilor din teren, mai multe împrejmuiri improvizate au fost desființate de pe domeniul public, “deținătorii de imobile având obligația să nu construiască împrejmuiri improvizate pe străzi și în vecinătatea blocurilor de locuințe, să nu cultive legume și zarzavaturi în jurul blocurilor și să refacă spațiile verzi afectate, aparținând domeniului public”, sancțiunea contravențională fiind cuprinsă între 1.000 – 2.000 lei, conform H.C.L. nr.283/2021.
În domeniul disciplinei în construcții și afișajului staradal au fost verificate peste 20 de șantiere, principalul obiectiv fiind eradicarea fenomenului efectuării de lucrări fără autorizație, emisă de Primăria Municipiului Pitești, respectarea proiectelor tehnice, a măsurilor privind organizarea de șantier, precum și verificarea acordurilor de publicitate emise de administrația publică locală.
Ca urmarea a controlalelor, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale au aplicat în perioada 20 – 28.01.2025 un număr de 41 sancțiuni contravenționale conform legislației în vigoare, în valoare totală de 53.200 lei.
Acțiunile vor continua și în perioada următoare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Iris

Iris, concert rock simfonic eveniment, în premieră, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează, în premieră, joi, 6 martie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar