În cursul după-amiezii de astăzi, agenţi din cadrul Serviciului Siguranță Publică – Biroul Ordine Publică al Poliţiei Locale Piteşti au acționat în zona centrală a municipiului în vederea depistării, identificării și sancționării persoanelor care apelau la milă publică, fie în mod direct, fie recurgând la diverse alte tertipuri cum ar fi comercializare de diferite produse precum mături sau covoare, solicitarea de bani pentru intervenții chirurgicale ori ghicit cu bilete de… papagal.
Conform Legii nr. 61/1991 republicată privind normele de menţinere a unui climat de ordine şi siguranţă publică, agenţii locali au aplicat 11 sancțiuni contravenționale cu amenzi între 100 şi 500 de lei.
„Facem precizarea că astfel de acțiuni au caracter permanent, scopul acestora fiind crearea unui mod de viață bazat pe principii solide”, a transmis biroul de presă al poliţiei locale piteştene.