Acasă / EVENIMENT / Poliţist lovit intenţionat cu maşina pe raza comunei Lunca Corbului

Poliţist lovit intenţionat cu maşina pe raza comunei Lunca Corbului

Costesti-politia-oras-FotoPress24-1

Un poliţist care împreună cu alţi colegi au intervenit pentru aplanare unui conflict a ajuns la spital după ce fost lovit intenţionat cu maşina şi în cauză a fost deschis dosar penal.
Încăierare la cârciumă
S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când Poliția Costești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că mai multe persoane au provocat scandal la un local de pe raza comunei Lunca Corbului. La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca-Corbului, către localitatea precizată fiind direcționate și echipaje din cadrul Poliției Costești. Primul echipaj de poliție ajuns la locul altercaţiei a depistat şapte persoane cu vârste între 18 şi 43 de ani care se aflau în conflict şi au acționat pentru aplanarea stării conflictuale și identificarea persoanelor cu pricina. Într-o primă fază, spun oamenii legii, acolo au intervenit agenţi ai unei firme de pază cu care localul are încheiat contract de prestări servicii, mai ales că un ospătar fusese lovit de un scandalagiu.
A refuzat să se legitimeze
În aceste împrejurări, una dintre persoanele implicate s-a deplasat la autoturismul cu care venise, un BMW, în ciuda faptului că un polițist i-a solicitat să rămână pe loc și să se legitimeze. Ignorând solicitarea poliţistului, cel în cauză s-a urcat pe locul din dreapta al autoturismului, împotrivindu-se fizic, şi i-a cerut unei femei care se afla la volanul maşinii să demareze. Este contextul în care, când a plecat de pe loc, conducătoarea auto l-a acroșat pe agentul şef Dan C. pe care l-a doborât la pământ, apoi a plecat de la fața locului.
Dosar pentru ultraj
„Colegul nostru a fost rănit, fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri. Din fericire, din primele date a rezultat că acesta a suferit doar leziuni la un genunchi, starea acestuia fiind în curs de evaluare. Mai multe persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.
Atât bărbatul implicat, cât și femeia care se afla la volanul autoturismului au fost identificați”, a transmis ieri poliţia argeşeană. Este vorba despre Constantin Cosmin S., de 28 de ani, din Uda, respectiv Nicoleta Antonia S., de 18 ani, din Vedea, iubita bărbatului.
„În cauză au fost întocmite documente premergătoare sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun”, informează anchetatorii.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar