Acasă / EVENIMENT / Polițistă rănită în accident pe A1 la km 105

Polițistă rănită în accident pe A1 la km 105

accident pe A1 la km 105
În dimineața zilei de 05 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier la kilometrul 105, în cadrul căruia un autoturism a ieșit în afara carosabilului, iar conducătoarea auto a suferit leziuni.
În urma verificărilor preliminare efectuate de polițiști rutieri s-a stabilit că o femeie de 37 de ani, din București, care conducea un autoturism pe Autostrada A1, pe sensul de mers spre Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a intrat în coliziune cu glisiera de protecție, după care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara carosabilului, oprindu-se în șanțul de colectare a apei pluviale. În urma evenimentului, conducătoarea auto a suferit leziuni, fiind transportată la spital.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art.196 din Codul Penal, în care verificările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc. Ulterior, persoana vătămată a fost transferată la o unitate medicală din București. Conducătoarea auto lucrează în cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Argeș, și se deplasa către locul de muncă.

„Având în vedere aceste aspecte, gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către însănătoșirea grabnică a colegei noastre!”,transmite IPJ Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Patriarhie-2

Filarmonica Pitești, aplaudată la scenă deschisă, într-un concert extraordinar la Patriarhia Română!

Instituția noastră a susținut aseară, în premieră, concertul extraordinar „Acasă de sărbători”, la Patriarhia Română. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar