Acasă / EVENIMENT / Polițiști argeșeni – mesageri ai spiritului de Crăciun

Polițiști argeșeni – mesageri ai spiritului de Crăciun

Trecut de ora 19:00, în ziua de 20 decembrie, un exemplu al spiritului sărbătorii Nașterii Domnului a fost ilustrat de polițiștii argeșeni, la o familie numeroasă din Ștefănești, pentru care traiul zilnic este marcat de griji și lipsuri materiale.Polițiștii au trecut pragul unei familii cu șase copii, din satul Golești al orașului Ștefănești, unde, în acest an, grijile materiale au fost alinate de gestul făcut cu suflet bun de către oamenii în uniformă.Cei mai mulți dintre polițiștii care s-au mobilizat pentru acest caz fac parte din Serviciul Rutier Argeș, însă au contribuit și polițiști ai altor structuri.Familiei le-au fost aduse alimente, în special neperisabile, dulciuri, haine, încălțăminte, obiecte de igienă personală, dar și câteva jucării.

Ajutorul sub formă materială a venit la pachet cu îndemnul adresat celor mici (16, 13 și mezinii, gemeni de 11 ani), de a fi cuminți, a învăța cât mai bine și a trăi cât mai demn.Acțiunile umanitare ale polițiștilor argeșeni sunt numeroase, însă nu întotdeauna publice, tocmai pentru a proteja persoanele ce fac, de multe ori, parte din categorii de risc, ce au legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.Însă felul în care trebuie folosit și interpretat un asemenea gest, precum cel exemplificat, este de a căuta, și găsi, puterea de a fi mai buni cu cei din jurul nostru, indiferent de cât ajutor material suntem în stare să le oferim.Polițiștii argeșeni vă doresc să aveți parte de sărbători binecuvântate, alaturi de cei dragi!

Despre Administrator

Citeşte şi ...

sport (4)

“Învățați-vă copiii să iubească sportul!”

“Mi-a plăcut teribil acel slogan de pe un banner de la Campionatul European din primul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar