Acasă / EVENIMENT / Polițiștii argeșeni continuă acțiunile pentru o minivacanță în siguranță

Polițiștii argeșeni continuă acțiunile pentru o minivacanță în siguranță

În cadrul acțiunilor desfășurate, în ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au desfășurat 67 de filtre pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri.Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății.Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 325 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 89.000 de lei, 51 dintre acestea conform Legii 61/1999, privind normele de conviețuire socială, iar 264 de sancțiuni, conform O.U.G.195/2002, privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, ca măsură complementară, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 32 de permise de conducere (dintre care 12 pentru viteză și 7 pentru alcool) și au fost retrase 17 certificate de înmatriculare. În acest context, au fost legitimate 845 de persoane și au fost controlate 610 vehiculele, peste 160 dintre șoferi fiind testați cu aparatul etilotest și drugtest.Totodată, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, Biroului Siguranță Școlară și de ordine publică au desfășurat activități informativ-preventive, la mai multe societăți comerciale, inclusiv cele prezente la manifestările cultural-artistice organizate în această perioadă. Polițiștii au transmis recomandări cu privire la măsurile de pază a bunurilor și valorilor, dar au realizat și instruiri, conform Legii 61/1991, în ceea ce privește faptul că este interzisă comercializarea băuturilor alcoolice minorilor și persoanelor aflate în vădită stare de ebrietate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar