Acasă / EVENIMENT / Pompieri argeşeni, pe frontul incendiilor din Grecia

Pompieri argeşeni, pe frontul incendiilor din Grecia

România a trimis un nou modul de intervenție format din pompieri pentru stingerea incendiilor care de la începutul acestei luni fac ravagii în Grecia, destinaţie turistică preferată de foarte mulţi români. Cei 52 de pompierii români au început intervențiile în insula Rodos, pentru stingerea mai multor incendii care se manifestă în sud-estul insulei. Din cauza vântului puternic și a temperaturilor ridicate, precum şi a schimbărilor permanente ale vântului, flăcările extrem de violente s-au propagat la clădirile aflate în proximitatea vegetației uscate și a pădurii. Aflate în pericol, mii de persoane, localnici sau turişti, au fost evacute din calea infernului. Alături de alte forţe trimise în sprijin la nivel internaţional, pompierii români acționează în condiții extreme, pentru limitarea propagării incendiului spre zonele locuite și menținerea unei linii de protecție între frontul incendiului și zona neafectată. Intervenția modulului are loc la solicitarea ofițerului elen, delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.

Pompierii români au început intervențiile în insula Rodos (10) Pompierii români au început intervențiile în insula Rodos (8) Pompierii români au început intervențiile în insula Rodos (9)
Printre salvatori se numără și 10 subofițeri din cadrul ISU Argeş, care sunt prepozitionați în zona afectată de incendiile de pădure și desfășoară misiuni specifice de limitare a răspândirii acestora. Este vorba despre doi subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpulung, doi subofițeri de la Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș, doi din cadrul Detașamentului de Pompieri Bradu, doi din cadrul Detașamentului de Pompieri Pitești, un subofițer din cadrul Detașamentului de Pompieri Mioveni și un subofițer din cadrul Secției de Pompieri Costești, precum şi de o autospecială de stins incendii de pădure de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung.
Din mulţimea de imagini primite de la faţa locului, una este de-a dreptul impresionantă: salvat din flăcări, un iepuraş primeşte apă din căuşul palmei unuia dintre pompieri! Asta ne reaminteşte despre căţelul salvat din incendiul ce a cuprins o locuinţă din Piteşti, căruia unul dintre subofiţeri i-a făcut manevre de resuscitare şi respiraţie gură la gură…

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar