Acasă / EVENIMENT / Pompierii argeşeni au intervenit în Olt

Pompierii argeşeni au intervenit în Olt

Incendiu-la-o-casă-batranească
O femeie şi-a pierdut viaţa în incendiu
Cu două zile în urmă, Garda de Intervenție Vedea din cadrul ISU Argeş a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un incendiu produs la o casă din comuna Făgețelu, județul Olt. Tot acolo au intervenit pompieri de la Staţia Scorniceşti de la ISU Olt cu două autospeciale de stingere și o ambulanţă SMURD.
În momentul sosirii echipajelor de intervenție, locuința ardea generalizat, iar proprietara se afla în interior. Pompierii au căutat și identificat femeia în imobil, procedând rapid la evacuarea acesteia. În vârstă de 74 de ani, aceasta a fost găsită într-o cameră de locuit în stop carido-respirator.
S-au efectuat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat favorabil, decesul fiind constatat de echipajul Serviciului de Ambulanță, solicitat în sprijin. În urma incendiului, locuința cu suprafața de aproximativ 70 de metri pătrați şi bunurile din interior, au fost distruse de flăcări.
Cauza probabilă a incendiului a fost coșul de fum deteriorat.
Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente tragice, ISU reaminteşte principalele măsuri de prevenire a incendiilor provocate de coșurile de fum: * coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate premergător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie; * în podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite şi văruite, pentru a putea observa cu uşurinţă prezenţa unor fisuri prin care s-ar putea propaga flăcările spre materialele combustibile din construcţia acoperişului; * coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor; în spaţiul dintre coşuri şi planşee se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Spitalului Județean de Urgență Pitești

Dotarea cu echipamente a laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești

Aparatură de ultimă generație pentru identificarea timpurie a tipurilor de cancer Miercuri, 18.12.2024, președintele Consiliului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar