Acasă / EVENIMENT / Pompierii argeșeni prezenți la competiția “Scări pe Toacă”, organizată de ISU Neamț

Pompierii argeșeni prezenți la competiția “Scări pe Toacă”, organizată de ISU Neamț

„În perioada 18-21 iunie a.c., Codruț, Eugeniu și Remus, trei pompieri argeșeni, au reprezentat cu mândrie inspectoratul nostru la competiția “Scări pe Toaca”, organizată de ISU Neamț.
Concursul a adus participarea a peste 100 de pompieri, din mai multe județe, care au transformat Muntele Ceahlău într-un circuit de competiție.Pompierii noștri argeșeni au participat la categoria de vârstă 18-30 de ani și s-au străduit să obțină cele mai bune rezultate pe parcursul a două probe și au reușit să obțină timpi foarte buni, clasându-se astfel:
- locul 10, plutonier Soare Florin Codruț;
- locul 18, soldat Aldea Remus Gabriel;
- locul 55, soldat Brebu Eugeniu Alexandru.
Prima probă a constat în parcurgerea unui traseu cu o lungime de aproximativ 7 km în zonă montană, în care concurenții și-au transport într-un rucsac, la peste 29 de grade, câte un echipament de intervenție, care cântărește peste 10 kg.

A doua probă, „Scări pe Toaca”, a presupus urcarea celor 519 trepte, care fac accesul către Vârful Toaca. Concurenții au fost echipați în costumul de protecție pentru pompieri (NOMEX), bocanci unici, cască de protecție, mănuși de protecție, aparat de respirat cu aer comprimat, fapt care a îngreunat cu mult deplasarea, însă cei trei colegi ai noștri s-au mobilizat foarte bine.Felicitări tuturor participanților pentru eforturile depuse și organizatorilor pentru realizarea acestui eveniment deosebit!Felicitări colegilor noștri pentru determinare, pregătire și rezultatele obținut!”,transmite ISU Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar