Acasă / EVENIMENT / Prejudiciu de peste 200.000 de lei într-un dosar penal de delapidare în formă continuată

Prejudiciu de peste 200.000 de lei într-un dosar penal de delapidare în formă continuată

În această dimineață, 23 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza orașului Ștefănești, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată.

delapidare

Din cercetări s-a stabilit că un bărbat, în vărstă de 42 de ani, din Ștefănești, în calitate de gestionar al unei instituții financiar nebancare și-ar fi însușit pe nedrept bunuri și bijuterii din patrimoniul societății, pe care ulterior le-ar fi exploatat în scop personal, rezultând că o parte din acestea ar fi fost amanetate. Persoana vizată a fost condusă la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere.

Prejudiciul cauzat societății se ridică la 211.540 de lei, fiind instituite masuri asiguratorii, asupra bunurilor persoanei cercetate, în vedere recuperării prejudiciului. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea întregii activități infracționale, recuperarea prejudiciului și luarea măsurilor legale care se impun. Persoana cercetată beneficiează de garanțiile și drepturile procesual penale și de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins baut la volan

Curtea de Argeș : Plimbarea cu mașina l-a costat un dosar penal

Depistat de polițiștii rutieri din Curtea de Argeș, în timp de conducea sub influența alcoolul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar