Acasă / EVENIMENT / Premieră în judeţ: grup de lucru împotriva consumului de droguri

Premieră în judeţ: grup de lucru împotriva consumului de droguri

La întâlnirea cu presa care a avut loc marţi, prefectul Radu Perianu a anunţat lansarea, în mod oficial, a unui grup de lucru al cărui obiectiv este lupta împotriva consumului de droguri, ceea ce constituie o premieră pentru judeţ.
„Vom combate consumul prin educație. Este o problemă pe care o consider o prioritate și vom munci să le arătăm elevilor, tinerilor, că nu trebuie să se lasă pradă acestui viciu. Urmează un program intens de acțiuni preventive care vor consta în discuții față în față, deschise, pertinente, cu elevi de la liceele argeșene. Este bine să înțelegem că nu este momentul să evităm să vorbim despre această problemă, cea a drogurilor. Că dacă vom lăsa ca elevii să își ia informații de unde pot, de cele mai multe ori de la surse neautorizate, am putea pierde noi această luptă”, a afirmat prefectul.
În acest context, Radu Perianu face apel la părinți, bunici, prieteni, rude, profesori, autorități, partide politice, indiferent de culoarea lor, să aibă curaj să discute cu tinerii și să îi îndrume, lucru pe care îl va face şi Instituţia Prefectului. Totodată, elevii sunt îndemnaţi să pună întrebări, să transmită problemele lor, discuțiile dintre ei, curiozitățile lor.

împotriva consumului de droguri
Conform ultimelor statistici, din datele actualizate de Agenția Națională Antidrog reiese că tineri cu vârste de la 15 ani la 19 ani au intrat în programe de tratament împotriva dependenței de droguri: 259 dintre ei pentru canabis, 91 pentru etnobotanice, 24 pentru metamfetamine, amfetamine, MDMA (Ecstasy), şase pentru opioide – dintre care cinci consumau heroină – şi alți patru pentru cocaină. Datele sunt la nivel național și sunt întregistrați 470 de elevi sau studenți consumatori de droguri.
„În Argeș, a continuat prefectul, mulți adolescenți au ajuns la spital din cauza acestui viciu. Cel mai tânăr consumator dintre cei care au avut nevoie de ajutorul medicilor are doar 14 ani. Un alt tânăr are 15 ani, alții au 17 ani. Cel mai consumat drog în Argeș este canabisul, urmat de etnobotanice”.
Potrivit sprecialiştilor antidrog, în România se consumă narcotice foarte ieftine, în așa fel încât să ajungă la un număr cât mai mare de clienți, iar celor care vând nu le pasă de vârsta consumatorului. Nu contează că are 14 ani, 20 de ani sau 50 de ani. Singurul lucru care contează sunt doar banii, iar cel care oferă stupefiante elevilor nu le este prieten.
Campania Instituției Prefectului va include toate liceele din Argeș și a fost stabilit programul pentru luna octombrie. Prima întâlnire a avut loc pe 18 octombrie cu elevii Colegiului Național „I.C.Brătianu” din Pitești şi va continua azi la Liceul Teoretic „Dan Barbilian”, respectiv la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” din Câmpulung. Pe 24 octombrie va avea loc o întâlnire cu elevii Colegiului Național „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș, iar pe 26 octombrie cu cei de la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni.
Din grupul de lucru fac parte Instituţia Prefectului, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, Inspectoratul de Poliție şi Inspectoratul Școlar Județean Argeș, iar în câteva locații partener va fi și Penitenciarul Mioveni.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar