Acasă / SOCIAL / Presedintele CJ Arges – prezent la Palatul Victoria, la lansarea Programului Operaţional

Presedintele CJ Arges – prezent la Palatul Victoria, la lansarea Programului Operaţional

palatul parlamentuluiJoi, 12 martie, președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău a fost prezent la sediul Guvernului, unde a fost lansat oficial Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020. Evenimentul de la Palatul Victoria a avut loc în prezenţa Comisarului european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a Primului Ministru Victor Ponta şi a Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea.
Programul va contribui la consolidarea capacităţii administrative a autorităţilor şi instituţiilor publice din România şi va sprijini participarea societăţii civile şi a mediului academic la procesul decizional din administraţia publică. În esenţă, programul va finanţa acele proiecte ale administraţiei publice, care vor duce la servicii publice mai bune, la investiții și reglementări de calitate, la perfecţionarea funcţionarilor, la un management eficient și transparent şi, în egală măsură, la proceduri clare, simple și predictibile de funcționare.
Pentru perioada 2014-2020, POCA are un buget de 658,29 milioane de euro, din care 553,19 milioane de euro reprezintă alocarea din Fondul Social European, restul fiind asigurat din contribuţia naţională a României.
POCA 2014-2020, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, este printre primele programe operaţionale lansate oficial în România, din generaţia 2014-2020.

Gabriela M.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiile la locuințe

Când totul dispare, ce mai rămâne?

Deși tragem periodic semnale de alarmă, incendiile la locuințe continuă să provoace tragedii. În primele ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar