Acasă / EVENIMENT / Prevenirea accidentelor rutiere

Prevenirea accidentelor rutiere

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a participat săptămâna trecută la acţiuni organizate de Poliţia Română pe drumurile naţionale, pentru prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive, a traversărilor neregulamentare şi neacordării de prioritate pietonilor. Aproape 90 de poliţişti din cadrul inspectoratului au acţionat în trafic pentru salvarea de vieţi şi creşterea gradului de siguranţă rutieră.

În intervalul 20 – 22 februarie a.c., 43 de poliţişti de la rutieră şi ordine publică au fost prezenţi pe principalele tronsoane de drumuri naţionale, pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive, pentru depistarea celor care încalcă prevederile codului rutier şi pentru asigurarea fluenţei traficului rutier.
Au fost monitorizate, cu prioritate, sectoarele de drumuri cu valori ridicate de trafic, fiind folosite zilnic 11 dintre aparatele de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, amplasate în „cascadă”.
În urma activităţilor derulate au fost constatate 480 de abateri la regimul vitezei, în 21 de cazuri fiind reţinut permisul de conducere, pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km./h.

Reamintim că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum reprezintă unele dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave pe drumurile publice.

De asemenea, în perioada 16 – 22 februarie a.c. 82 de poliţişti din structurile de poliţie rutieră şi ordine publică au acţionat pe raza localităţilor pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumului, precum şi a pietonilor care traversează neregulamentar.

Astfel au fost aplicate 357 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 50.000 de lei şi au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 54 de permise de conducere, toate pentru neacordarea de prioritate pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumului.

Vă recomandăm să respectaţi regulile de circulaţie, indicaţiile poliţiştilor rutieri şi să daţi dovadă de politeţe în trafic!

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar