Acasă / EVENIMENT / Prevenirea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere

Prevenirea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere

În noaptea de 13 spre 14 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au desfășurat acțiuni pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, acționând cu precădere pentru depistarea conducătorilor auto care se deplasează cu viteză excesivă și a celor care efectuează transport public de marfă și persoane și nu respectă normele legale în domeniu.

În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.180 de lei, conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, patru dintre acestea fiind aplicate conducătorilor auto de transport marfă. De asemenea, au fost reținute șase permise pentru nerespectarea regimului legal de viteză, șase bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 38 de ani, fiind depistați de aparatele radar cu viteze de peste 100 de km/h, pe tronsoane de drum unde limita de viteză este de 50 de km/h.
În cadrul activităților, a fost depistat un tânăr de 19 ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Valea Mare Pravăț, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 114 km/h.
Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002, iar dreptul de conducere a fost suspendat pentru 90 de zile, permisul de conducere fiind reținut și eliberată dovadă înlocuitoare.
De asemenea, polițiștii au depistat un tânăr de 22 de ani, din județul Dolj, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Schitu Golești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 132 de km/h.Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, conform OUG 195/2002, iar dreptul de conducere a fost suspendat pentru 120 de zile, permisul de conducere fiind reținut și eliberată dovadă înlocuitoare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar