Acasă / SOCIAL / Primăria Curtea de Argeş se va dota cu o Dacia Duster

Primăria Curtea de Argeş se va dota cu o Dacia Duster

Duster01Curtea de Argeş, singurul Oraş Regal din ţară, unde odihnesc de veci foşti domnitori şi regi ai României, are căi rutiere unde accesul se realizează în condiţi deosebit de dificile atât din cauza configuraţiei terenului (pante accentuate), cât şi a faptului că pe unele străzi carosabilul este deteriorat. S-au format gropi şi şleauri, care le pun la grea încercare nervii locuitorilor, care abia pot ajunge la locuinţe, dar şi al autorităţilor locale. Pentru acest an, edilii din municipiul Basarabilor au decis să achiziţioneze în autoturism 4×4, mai exact o Dacia Duster, care fi dată spre folosinţă Serviciului Public de Gospodărire Locală.Întrucât pe marginea acestei decizii au apărut tot felul de speculaţii, municipalitatea a motivat de ce este nevoie de un astfel de vehicul. „Când a fost nevoie să ajungem pe străzi cum ar fi Căprăreşti sau altele asemenea greu accesibile, în mai multe situaţii am fost neoiţi să apelăm la cunoştinţe sau chiar să închiriem maşini de teren”, a declarat presei locale primarul Constantin Panţurescu.Ce nu am aflat de la primar, este dacă în bugetul pentru acest an sunt sau nu prevăzute investiţii privind reabilitarea căilor rutiere degradate. Nu de alta dar dacă o maşină 4×4, a cărei utilitate nu o contestăm, este în folosul administraţiei locale, reparararea străzilor greu accesibile este în beneficiul cetăţenilor care locuiesc în zonele respective.

Val. N

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar