Reţinut ieri seară 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul Poliţiei Argeş pentru infracţiunile de abuz în serviciu, şantaj şi coruperea alegătorilor, După o noapte petrecută în arestul Poliţiei Argeş, ieri dimineaţă Florin Frătică, primarul din Bradu, care se pregăteşte pentru un al treilea mandat, a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti. Procurorul de caz a dispus ca edilul să fie pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, timp în care lui Frătică i s-au impus anumite interdicţii, inclusiv cea de a părăsi ţara, dar şi obligaţia de a se prezenta la organele de cercetare penală ori de câte ori va fi chemat. În orele cât a fost audiat, soţia sa, Alina, gravidă în luna a opta, şi un grup de prieteni au aşteptat cu sufletul la gură în faţa parchetului piteştean soluţia procurorului.Vă reamintim că, marţi după-amiază, Florin Frătică a fost reţinut 24 de ore pentru abuz în serviciu, şantaj şi coruperea alegătorilor. El a fost reclamat de un candidat la funcţia de consilier local că ar fi făcut presiuni asupra sa şi că ar fi mituit cu câte 50 de lei doi cetăţeni ca să-l voteze. La ieşirea din arest, Frătică a declarat încă o dată că este complet nevinovat şi că reclamantul, Cătălin Mocanu, care a fost depistat cu mai multe nereguli de inspectorii primăriei, în loc să intre în legalitate a depus plângere împotriva sa. Referitor la bani, edilul a recunoscut că le-a dat câte 10 lei unor fini de-ai săi ca să-şi ia o bere, nicidecum câte 50 de lei aşa cum s-a susţinut, dar asta a fost acum vreo două luni, când nu era campanie electorală.
Citeşte şi ...
,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin
Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...