Acasă / EVENIMENT / Primarul din Beleţi-Negreşi, în arest la domiciliu

Primarul din Beleţi-Negreşi, în arest la domiciliu

Primarul-din-Beleți-Negrești-a-fost-pus-sub-acuzare-și-reținut-de-polițiști-1

Arestat după ce a dat foc primăriei, Mihai Marin, de 53 de ani, primarul comunei Beleţi-Negreşti la data comiterii faptei, a scăpat de arestul preventiv şi a fost plasat în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile.
După ce magistraţii Judecătoriei Topoloveni au decis prelungirea arestului preventiv, edilul a făcut apel, iar miercuri, 27 iulie, Tribunalul Argeş a decis înlocuirea pedepsei cu arest la domiciliu și punerea de îndată a inculpatului în libertate. Fostul primar are o serie de obligații precum de a nu părăsi imobilul în care locuieşte, să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat etc. „Atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”, se menţionează în decizia instanţei.
Vă reamintim că, în noaptea de 16 decembrie 2021, clădirea Primăriei Beleți-Negrești a fost cuprinsă de flăcări violente, iar arhiva instituției a fost distrusă. Imediat după incendiu, edilul, principal suspect în comiterea faptei mai ales că fusese surprins pe camerele de monitorizare video, a dispărut, dar a fost găsit a doua zi de poliție după ce intrase cu mașina într-un șanț pe Defileul Jiului. Dus la spital, a refuzat internarea și a dispărut din nou. O zi mai târziu a fost găsit în râul Argeș în zona Mall-ului din Piteşti. Scos din apă, a fost internat în spital cu hipotermie şi mai multe leziuni. Deşi iniţial a negat, fostul primar a recunoscut că a dat foc supărat că angajaţii nu-l ascultă, folosind motorină luată de primăriei pentru deszăpezire.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Patriarhie-2

Filarmonica Pitești, aplaudată la scenă deschisă, într-un concert extraordinar la Patriarhia Română!

Instituția noastră a susținut aseară, în premieră, concertul extraordinar „Acasă de sărbători”, la Patriarhia Română. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar