În jurul orei 21 a serii de vineri, Poliția Mioveni a fost sesizată cu privire la faptul că primarul oraşului, Ion Georgescu, a fost agresat pe fondul unei stări conflictuale cu două persoane în timp ce se aflau la sediul instituției. Polițiștii au identificat persoanele implicate, care au fost conduse la sediul poliției pentru cercetări. În cauză a fost deschis dosar penal pentru infracţiunea de violare a sediului profesional. Este vorba despre Stelian Crăciun, de 55 de ani, din Mioveni, care a avut o altercaţie cu primarul Georgescu în biroul acestuia. Cu câteva clipe înainte în birou intrase omul de afaceri piteştean Daniel O. Când edilul i-a poftit să părăsească biroul, Crăciun a devenit violent şi a avut o altercaţie cu primarul pe care l-a îmbrâncit. Agentul de pază aflat de serviciu a intervenit şi a aplanat starea conflictuală, după care a fost sesizată poliţia.
Reţinut şi apoi pus sub control judiciar
„În urma administrării probatoriului, în dimineața zilei de 12 februarie a fost dispusă măsura reținerii, pe bază de ordonanță, față de un bărbat de 55 de ani, din Mărăcineni. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. Prin aceeași măsură preventivă, au fost dispuse obligațiile de a nu părăsi județul Argeș, de a nu se apropia de persoana vătămată sau de familia acestuia ori de locul de muncă, precum și obligația de a nu comunica cu martorii din dosar”, a transmis poliţia judeţeană. La expirarea odronanţei cel în cauză a fost pus în libertate.
L-au păcălit pe agentul pază
În intervenţia telefonică avută Antena 3 primarul Ion Georgescu declara: „În jurul orei 21.15 m-am pomenit cu Stelică Crăciun și cu încă un domn la mine în birou, începând să-l înjure pe fostul comisar Mihalcea și pe mine. Au spus la punctul de pază că au vorbit cu mine la telefon și că îi aștept în birou. A fost o mică altercație în birou în care postul de pază a reușit să îl scoată afară din birou. Eu nu mă intersectez cu el, el este dintr-o comunitate vecină. Este un incident care m-a șocat. Este foarte grav”. Potrivit primarului, în parcarea instituţiei era o maşină în care se aflau două persoane care cel mai probabil îi aşteptau pe împricinaţi. Ion Georgescu l-a descris pe agresorul său drept o persoană care „spune că toate instituţiile statului nu au ce să-i facă fiindcă le are la mână” şi că cel care îl însoţea i-a fost subaltern în urmă cu mai mult timp într-o fabrică. Referitor la motivul pentru care a fost agresat, edilul a spus că suspectul îl reclamă de mai mulţi ani pe chestiuni cu care nu are legătură. Totodată, primarul şi-a exprimat intenţia de a cere protecţie instituţiilor abilitate prin avocatul său.
„A sărit la mine”
La audieri, Stelian Crăciun a susținut că primarul a fost cel care a lovit primul. „Când m-a văzut primarul, știind că i-am făcut mai multe plângeri, a sărit la mine și mi-a băgat mâna în gât. Ieși afară, tâlharule, ieși afară din Primărie. Mi-a zis să ies afară, am ieșit, nu am pus mâna pe el. Sunt camere de luat vederi, nu l-am agresat, nu l-am înjurat, nu i-am zis absolut nimic”, a spus Crăciun şi rămâne de văzut la ce concluzii vor ajunge anchetatorii care fac cercetări.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...