Polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un bărbat de 54 de ani, din Arefu, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza comunei Arefu, iar din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză figurează cu permisul de conducere anulat.
Ca urmare a celor constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

Tânăr de 22 de ani depistat conducând agresiv
În ziua de 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 22 de ani, din Leordeni, care conducea un autoturism pe str. Nicolae Dobrin din Pitești, adoptând un comportament agresiv în timpul conducerii pe drumurile publice, prin accelerarea repetată a motorului de natură de a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.
Ca urmare a abaterii, tânărul a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, fiind aplicată și măsura complementară implicită, de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
Foto Press 24