Acasă / EVENIMENT / Prinşi drogaţi la volan sau cu „prafuri” în maşină

Prinşi drogaţi la volan sau cu „prafuri” în maşină

Weekendul trecut, poliţiştii argeşeni, împreună cu reprezentanții altor instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, au continuat activitățile preventive pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, dar și de prevenire și combatere a consumului și deținerii de substanțe interzise. Au fost constituite 62 de filtre rutiere pe principalele artere de circulație, au fost legitimate peste 1.000 de persoane și au fost verificate 949 de vehicule.

Droguri găsite într-un taxi
Astfel, polițiștii din Câmpulung au depistat, în trafic, pe raza municipiului de sub Grui, un tânăr de 19 ani, din Lerești, care conducea un autoturism, iar în urma verificării cu aparatul Drug Test a ieșit pozitiv.De asemenea, polițiștii din Curtea de Argeș au depistat, tot în trafic, un tânăr de 21 de ani, din Corbeni, care conducea un autoturism prin municipiul Basarabilor, iar în urma testării cu aparatul Drug Test şi el a ieșit pozitiv. În noaptea de 1 spre 2 iulie, polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au tras pe dreapta un taxi, în care se aflau doi tineri de 17, respectiv 23 de ani, ambii din Pitești. Controlând maşina, oamenii legii au găsit în buzunarul unuia dintre scaune două plicuri din material plastic, transparente, care conțineau substanțe susceptibile a fi din categoria celor cu efect psihoactiv, interzise la deținere. În cauză, au fost sesizați reprezentanții Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Pitești, care au preluat cercetările și i-au condus pe cei doi la audieri. În urma probatoriului administrat de ofiţerii antidrog, procurorii DIICOT Pitești au dispus reținerea pentru 24 de ore a adolescentului de 17 ani, pentru comiterea de infracțiunii privind efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. De asemenea, polițiștii de la BCCO au identificat și un bărbat de 34 de ani, bănuit că i-ar fi comercializat, ilegal, minorului substanțele cu efect psihoactiv. Şi el a fost reţinut şi încarcerat.

Descinderi în cluburi
În cursul nopții de sâmbătă, a fost organizată și desfășurată o acțiune de amploare, cu forțe mărite, pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, dar și a consumului și deținerii de substanțe interzise. Au fost angrenaţi polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, rutieră, ordine publică, economic, arme, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar și alte structuri cum ar fi BCCO Pitești și jandarmi argeșeni. Au fost verificate cluburile din zona centrală a municipiului Pitești și localitatea Budeasa. În acest context, polițiștii din cadrul Secției Rurale Bascov, împreună cu cei de la combatere a criminalității organizate, au depistat două tinere, de 25 de ani, din Pitești, respectiv 22 de ani, din Rătești, asupra cărora a fost găsită o țigaretă confecționată artizanal, arsă parțial, succeptibilă de a conține substanțe cu efect halucinogen. Tinerele au fost conduse la audieri, urmând ca cercetările să fie continuate de către ofiţerii BCCO.
La rândul lor, jandarmii au depistat, în zona centrală a Piteștiului, un bărbat asupra căreia, în urma controlului, a fost găsită o folie din plastic, care conținea o substanță pulverulentă, de culoare albă, și un telefon mobil pe ecranul căruia era mărunțită o substanță albă, pulverulentă. Au fost sesizați reprezentanții BCCO, în cauză întocmit dosar penal.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar