Acasă / EVENIMENT / Prinşi după ce racolau şi obligau tinere să se prostitueze

Prinşi după ce racolau şi obligau tinere să se prostitueze

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, au efectuat 5 percheziţii domiciliare (una în judeţul Argeş şi 4 în judeţul Dâmboviţa), la locuinţele unor persoane, bănuite de trafic de persoane.

La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa.

Din cercetări a reieşit că în perioada noiembrie 2014 – februarie a.c., membrii grupării ar fi recrutat tinere de pe raza municipiilor Piteşti şi Târgovişte, le-ar fi adăpostit şi constrâns, prin violenţă, să întreţină relaţii sexuale cu clienţi racolaţi prin intermediul anunţurilor din presa locală.

Membrii grupării sunt bănuiţi că ar fi obţinut din infracţiuni aproximativ 50.000 de lei.
În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 11 telefoane mobile, înscrisuri, precum şi sume de bani susceptibile a proveni din săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
De asemenea, au fost identificate trei tinere, cu vârste cuprinse între 17 şi 22 de ani, care ar fi victime ale grupării.

La sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Piteşti au fost aduse 5 persoane, pentru audieri.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al DIPI. La acţiune au participat şi jandarmi.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar