Acasă / EVENIMENT / Prinşi în flagrant furând şine de cale ferată

Prinşi în flagrant furând şine de cale ferată

cale ferată
Doi adolescenţi, dintre care unul minor, au fost prinşi de poliţişti în timp ce încercau să fure şine de cale frată. Unul dintre ei a fost încarcerat.
Totul a început în seara de 21 februarie, când agenţii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Argeş au constatat că persoane necunoscute au sustras două cupoane de șină de cale ferată, în lungime de opt, respectiv 11 metri liniari, care erau depozitate în zona Stației CF Merișani. În urma cercetărilor polițiștii au descoperit bunurile sustrase, pe care suspecţii le ascunseseră pe un teren viran de pe raza aceleiași localități. În aceeași seară, jurul orei 19, oamenii legii i-au depistat în flagrant delict pe Pantelimon M., de 18 ani, şi pe Alexandru D., de 15 ani, ambii din Merișani, care încercau să fasoneze bucățile de șină ferată sustrase. Cei doi au fost conduși la sediul poliției, unde după administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore față de Pantelimon M. cunoscut cu antecedente penale pentru infracţiuni comise când era minor. Acesta a fost încarcerat în arestul poliţiei judeţene urmând să fie dispuse măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

rutiera-arges-2

Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar