În seara de 14 decembrie a.c., în jurul orelor 22:00 poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au depistat în flagrant doi tineri de 19 respectiv 21 de ani, ambii din comuna Bârla, în timp ce transportau 3 calorifere, pe care le-ar fi sustras dintr-o grădiniță din comuna Moșoaia.
Din cercetări s-a stabilit că cei doi tineri ar fi pătruns fără drept în incinta grădiniței, prin folosirea unei chei adevărate, de unde ar fi sustras 3 calorifere din metal. Aceștia au fost depistați de polițiști, în timp ce transportau bunurile la un autoturism parcat în apropiere, astfel că au fost conduși la sediul subunității, pentru continuarea cercetărilor.

În urma probatoriului administrat, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoanele cercetate beneficiară de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
Foto Press 24