Acasă / EVENIMENT / Procurorii piteşteni, alături de „general”

Procurorii piteşteni, alături de „general”

ParchetPitesti01Şi procurorii piteşteni au luat în discuţie ordonanţa privind modificarea codului penal şi celui de procedură penală. Vineri, în urma Adunării Generale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu unanimitate de voturi a fost adoptat un punct de vedere, al cărui text îl redăm mai jos:
„Colectivul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti ia act cu profundă îngrijorare de ultimele modificări legislative, pe care le consideră ca fiind nişte măsuri ce subminează progresele înregistrate în reforma justiţiei şi au impact negativ major atât asupra actului de justiţie, cât şi asupra societăţii româneşti în general. Totodată, ne arătăm grija cu privire la încercările nenumărate venite din mass-media, dar şi din partea puterii executive de a ştirbi independenţa magistraţilor în general, a magistraţilor-procurori în special. După cum arată şi CSM, independenţa magistraturii, enunţată în Constituţia României şi legile justiţiei, trebuie garantată de către stat. Este de datoria tuturor guvernelor şi a celorlalte instituţii de a respecta şi supraveghea independenţa corpului de magistraţi. Prin prezenta ne raliem punctului de vedere exprimat în această materie de către CSM şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinem acţiunea Procurorului General al României, dl Augustin Lazăr, de apărare a ordinii de drept şi a intereselor generale ale societăţii şi salutăm poziţia fermă adoptată în acest sens”.După cum se ştie ordonanţa a fost abrogată, dar protestele continuă.

Val. N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar