Filarmonica Pitești organizează joi, 7 decembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, primul concert simfonic al lunii susținut de orchestra simfonică a instituției, dirijor, Victor Eloy López, solist, pianistul Alexandru Burcă. În program: E. Grieg – Concertul pentru pian și orchestră în la minor, Op. 16 și A. Dvořák – Simfonia a 7 – a , Op. 70.
Profesor la Conservatorul Superior de Muzică din Málaga, Víctor Eloy López este unul dintre cei mai promițători dirijori ai noii generații spaniole. Dirijor principal al orchestrei simfonice andaluze, a condus orchestrele din Malaga, Granada, Palma de Mallorca. A dirijat peste 300 de spectacole de zarzuela (gen de spectacol tipic spaniol), dintre ele menționăm: „Luisa Fernanda”, „Marina”, „Barberillo de Lavapies” sau „La Corte del Faraón”. Este și dirijor al Teatro Lírico Andaluz și dirijor al Fanfarei Málaga. A colaborat cu orchestre din Spania, Italia, Franța, Irlanda, Rusia, Bulgaria și Germania și cu soliștii Paco de Lucía, Elina Garantça și Placido Domingo.
Alexandru Burcă este pianist la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București și profesor asociat al Universității Naționale de Muzică din București. Laureat a numeroase concursuri internaționale, a susținut concerte și recitaluri la Ateneul Român, Festivalul Internațional „George Enescu”, Televiziunea Română, Societațea Română de Radiodifuziune, Filarmonica din Bacău, Muzeului Național de Artă, dar și în Kazahstan, Maroc, Rusia, Moldova, Spania, Franța, Etiopia, Germania, Portugalia, Norvegia, Suedia, Italia, Canada.
Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 40 de lei sau 30 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.