Acasă / SOCIAL / Program Paganini și Ceikovski, la Filarmonica Pitești

Program Paganini și Ceikovski, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 27 octombrie, de la ora 19.00, în sala „Simfonia”, ultimul concert simfonic al lunii. La pupitrul dirijoral revine Alexandru Mija, solistul serii fiind violonistul Francesco Ionașcu.În program: N. Paganini  – Concertul pentru vioară și orchestră Nr. 1 și P. I. Ceaikovski – Simfonia Nr. 4.

Alexandru Mija

Dirijorul Alexandru Mija a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, secţia dirijat orchestră, clasa profesorului Petru Andriesei, şi pe cele de master ale aceleiaşi facultăţi la clasa profesorului Horia Andreescu. A efectuat turnee în străinătate (Austria, Germania) şi a susţinut concerte în toată ţara alături de Camerata LantoArte şi Camerata Regală. Are colaborări la Radio România Muzical şi la Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu Bucureşti. A mai colaborat cu Filarmonica Pitești în stagiunile trecute.

Fancesco Ionascu

Născut la Veneția, într-o familie de muzicieni, Francesco Ionașcu a început studiul muzicii la patru ani și al viorii la șase ani la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca. A absolvit Bachelor of Music (Honours) la Royal College of Music din Londra și cursurile de master la Academia de Muzică „G. Dima” din Cluj-Napoca. În 2019 a obținut titlul de doctor în muzică și a devenit profesor la „Young‑master professor” în cadrul Festivalului SoNoRo. Laureat a numeroase concursuri naționale și internaționale, a susținut concerte în țară și în străinătate sub bagheta dirijorilor Lawrence Foster (S.U.A.), Vladimir Ashkenazy (Rusia), Sir Roger Norrington (Marea Britanie), David Crescenzi (Italia), Franz Lamprecht (Germania), Francois Robert Girolami (Franța), Alexandru Lăscae (Olanda), Gemesi Gheza (Ungaria), Cristian Mandeal, Sabin Pautza, Cristian Oroșanu, Mihail Agafița, Horia Andreescu, Petre Zbârcea, Ilarion Ionescu-Galați.

Biletele pot fi procurate de la casieria instituției, prețul unuia fiind de 40 de lei și 30 de lei, în funcție de categoria locului. Un bilet pentru pentru elevi și studenți  este 10 lei, respectiv 7,50 lei, iar pentru pensionari, 20 de lei, respectiv 15 lei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert filarmonica Dacika

Dacika, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar