Acasă / SOCIAL / Proiect educațional „Dor de Eminescu”, dedicat marelui poet național, la Mioveni

Proiect educațional „Dor de Eminescu”, dedicat marelui poet național, la Mioveni

Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Școala Generală „George Topârceanu”, Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Biblioteca Orășenească din Mioveni și Biroul de Integrare Europeană organizează un simpozion județean dedicat zilei de 15 ianuarie, zi în care românii îl serbează pe marele poet național, Mihai Eminescu. Acest proiect vizează dezvoltarea creativității elevilor, dar contribuie și la acumularea de cunoștințe referitoare la opera și viața marelui poet român.
Proiectul educațional, sub numele „Dor de Eminescu” se desfășoară pe două secțiuni, una destinată cadrelor didactice și cuprinde o sesiune de comunicări științifice, în cadrul căreia se vor prezenta esee și referate.
O a doua secțiune îi vizează pe elevii de la clasele 0 și I – VIII, de la toate școlile din județ. Participanții vor trebui să creeze lucrări plastice sau colaje care să se plieze pe tema proiectului, acestea urmând a fi jurizate pe data de 15 ianuarie 2015, începând cu ora 15:00, la Centrul Cultural Educativ din Mioveni.
Jurizarea va fi asigurată de către o echipă de cadre didactice de specialitate și se vor oferi premiile I, II, III și mențiuni, precum și diplome de participare pentru toți elevii.
Înscrierea și depunerea lucrărilor se poate face până la data de 12 ianuarie 2015.
Lucrările participanților din alte localități decât din Mioveni pot fi trimise prin poștă.
Detalii referitoare la procedeul de înscriere, dar și la regulament pot fi obținute de la Prof. Georgiana Gogoescu, la numărul de telefon 0766 532 794 sau la adresa de e-mail gogoescu_georgiana@yahoo.com.

Neacsu Gabriela

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiile la locuințe

Când totul dispare, ce mai rămâne?

Deși tragem periodic semnale de alarmă, incendiile la locuințe continuă să provoace tragedii. În primele ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar