Acasă / EVENIMENT / Proiectile din Primul Război Mondial,descoperite în comuna Bascov, Valea Prislopului

Proiectile din Primul Război Mondial,descoperite în comuna Bascov, Valea Prislopului

Echipajul pirotehnic al ISU Argeș a fost solicitat să intervină în comuna Bascov, Valea Prislopului, pentru ridicarea, transportul și depozitarea, în vederea distrugerii, a două element de muniție. În urma operațiunilor de cercetare, pompierii militari au identificat două proiectile cumulative, de calibrul 100 mm, trecute prin gura de foc, cu proveniență din Primul Război Mondial.
REAMINTIM CETĂȚENILOR :
Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce trebuie să facă atunci când găsesc obiecte metalice care seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare:
Nu atingeți aceste elemente;
Nu le loviți sau mişcați din locul în care au fost găsite;
Nu încercați să le demontați componentele muniţiei sau să le depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi;
Apelați numărul unic de urgenţă 112 pentru ca echipajele specializate să intervină în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

mizerie în curtea unui imobil pitesti (1)

Tone de mizerie în curtea unui imobil situat pe Fundătura Nicolae Bălcescu din Pitesti

În data de 11.03.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului, împreună cu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar