În perioada Octombrie 2014 – Martie 2015, la Şcoala Gimnazială ,,Tudor Muşatescu” din Piteşti, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi D.G.A.S.P.C. Argeş implementează Proiectul ,,Copilărie fără delincvenţă”, proiect de informare şi prevenire a delicvenţei juvenile adresat minorilor cu vârsta sub 14 ani.
Unul dintre pilonii centrali ai proiectului îl reprezintă campania preventivă ce îşi propune creşterea gradului de informare şi conştientizare a grupurilor ţintă (copii, părinţi, profesori) cu privire la comportamentele predelincvente şi delincvente, modalităţi de prevenire, gestionarea situaţiilor conflictuale, consecinţe legale etc.
În acest sens au fost desfăşurate 20 de activităţi de informare în cadrul şcolii, respectiv 7 întâlniri cu profesorii, 10 întâlniri cu elevii şi 3 întâlniri cu părinţii. La aceste activităţi au participat şi specialişti psihologi din cadrul DGASPC Argeş, care au scos în evidenţă, prin jocuri de rol, modalităţile de abordare a unor conflicte, tehnicile de aplanare a unor stări tensionate.
De asemenea, elevii au fost informaţi, de-a lungul activităţilor desfăşurate, despre răspunderea penală a minorilor, despre delincvenţa juvenilă, consecinţele consumului de alcool şi de substanţe interzise, influenţa anturajului şi consecinţele comiterii de infracţiuni.
Proiectul a înregistrat de un real succes la nivelul Şcolii Gimnaziale Tudor Muşatescu, motiv pentru care poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au extins activităţile de acest gen şi în alte unităţi de învăţământ. În acest sens, în data de 26 februarie a.c. a fost organizat un schimb de experienţă cu Şcoala Gimnazială Ion Luca Caragiale, din Piteşti, în cadrul căruia elevii Şcolii Gimnaziale Tudor Muşatescu au împărtăşit din experienţa şi informaţiile acumulate în cadrul proiectului.
Citeşte şi ...
Când totul dispare, ce mai rămâne?
Deși tragem periodic semnale de alarmă, incendiile la locuințe continuă să provoace tragedii. În primele ...