Miercuri după-amiază, la sediul Prefecturii a fost semnat Planul de colaborare între Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, ISU şi Serviciul Public Judeţean Salvamont Argeş, iar ca urmare a acestui protocol cele trei instituţii vor acţiona unitar la toate misiunile. Scopul planului îl reprezintă colaborarea în vederea prevenirii accidentelor pe munte, salvarea persoanelor aflate în dificultate în zona montană, asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă pe traseele turistice din munţii Argeşului, prevenirea şi combaterea încălcărilor normelor de convieţuire socială pe timpul desfăşurării unor activităţi specifice în mediul montan, precum şi constatarea şi sancţionarea unor fapte de natură penală sau contravenţională, care aduc atingere ordinii şi siguranţei publice şi normelor de comportament din zona montană.
F.P Foto:M.N
Citeşte şi ...
,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin
Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...